Pictura lui Hieronymus Bosch (1450 / 1453 – 1516) nu a încetat să uimească publicul, să suscite interpretări dintre cele mai diverse și să fascineze. Născut într-unul dintre cele mai importante orașe ale Comitatului Brabant, Hertogenbosch, aflat în sudul Olandei de astăzi, Jeroen van Aken (familia sa provenea, se pare, din Aachen – în flamandă, Aken) și-a semnat tablourile cu numele Hieronymus Bosch, derivat din cel al localității natale. Autor al unor capodopere precum Judecata de Apoi (1500 – 1510) sau Grădina plăcerilor lumești (1503 – 1504), artistul a fost apreciat pentru imaginația prodigioasă, dar și privit cu suspiciune, mai ales în cadrul cercurilor religioase ale vremii, din cauza presupuselor (sau realelor!…) sale preocupări în domeniul alchimiei, precum și pentru apropierea sa de unii dintre adepții grupărilor ezoterice.
Știind bine toate aceste amănunte (și multe altele, desigur!) Isabel Abenia, născută la Zaragoza, licențiată în Drept și pictoriță cunoscută în Spania, construiește, în primul său roman, El alquimista holandés, un extraordinar portret al lui Bosch (cunoscut în întreaga Peninsulă Iberică drept „El Bosco”), dar și o cuprinzătoare frescă a epocii în care acesta a trăit și a creat. Apărută în 2008, cartea este axată pe evenimentele care au marcat ultimul an din viața tumultuoasă a lui Hieronymus Bosch, dar și pe modul în care operele acestuia erau privite și interpretate încă de pe atunci. Picturile din care ființe monstruoase par a străfulgera cu privirea pe cei care le contemplă, chiar și peste veacuri, sau pânzele pline de aluzii apocaliptice ori grotești, scenele de tortură sau peisajele aparent bucolice populate de creaturi mitologice, infernale, de monștri diformi sau de figuri deloc lipsite de accente obscene reprezintă punctele de plecare de care scriitoarea se folosește pentru a configura, uneori doar din câteva tușe ori pete de culoare (voit locală!), momentele și evenimentele esențiale din viața unui artist uluitor și genial.
Contextul este, fără îndoială, cel al tensiunilor – uneori evidente, iar alteori doar presimțite – care au marcat cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea – dintre elementele artistice ale unui stil gotic ce-și trăia ultimele clipe într-o Europă occidentală sfâșiată de conflicte militare și religioase, pe de o parte, și, pe de alta, semnele spiritului renascentist care, după ce a înflorit în Italia, a început să influențeze în mod definitoriu și spațiul cultural nord-european. În mijlocul unor astfel de vremuri, „artistul alchimist olandez”, protagonistul romanului, e nevoit să-și croiască drum printre toate spaimele încă medievale și exuberanța Renașterii, alegând să aducă alături în pictura sa accente de magie și de credință, note de erezie abia ascunse și elemente de devoțiune explicită, pentru a desăvârși, în acest fel, o operă care încă scapă oricăror încercări, fie ele naive ori nerealiste, de a o cuprinde în vreo formulă unică și simplificatoare.
Isabel Abenia nu ocolește nici delicata problemă a presupusei nebunii a lui Bosch, nici consumul (abuzul?) de substanțe halucinogene care l-ar fi determinat să picteze într-o manieră care realmente provoca toate modelele epocii și sfida orice convenție artistică. Existența lui „El Bosco” este, așadar, evaluată din perspective diverse, cu toate că romanul beneficiază de un narator ce pare omniscient, însă această strategie este subminată la tot pasul, prin intervențiile terților și prin dialogurile întotdeauna extrem de însuflețite dintre personaje. Personaje care, în Alchimistul olandez, sunt nu doar foarte numeroase, ci și foarte bine realizate și extrem de pregnante – de la Aleyt, soția lui Bosch, și până la Maria, misterioasa vrăjitoare care se pare că are darul de a-i fermeca pe toți cei care o privesc, sau la Pieter, sinistrul inchizitor ori ambițioasa Heberta. În plus, de la începutul și până la sfârșitul textului, detaliile pur imaginare se împletesc în mod desăvârșit cu cele ce țin de domeniul istoric. Astfel, în carte apar – și nu sunt deloc personaje de plan secundar – Erasmus de Rotterdam, susținându-și cu pasiune ideile umaniste, regenta Margarita de Austria sau regele Filip cel Frumos, mereu prea puțin fidel soției sale, Juana cea Nebună.
Suma tuturor acestor existențe – excelent prezentate – împreună cu fiecare apariție umană ce definește perfect, de fiecare dată, modul specific de funcționare al unei gândiri ce vrea să depășească chingile și condiționările uneori extreme ale Evului Mediu pentru a atinge eliberarea renascentistă este romanul de față, un veritabil „thriller” psihologic și, deopotrivă, un excelent text istoric și de atmosferă, depunând mărturie despre permanenta sfâșiere lăuntrică pe care o trăiește un extraordinar artist a cărui existență este o mare călătorie – personală și, în egală măsură, una ce definește pe de-a-ntregul esența unei epoci tumultuoase în ansamblul său.
Isabel Abenia, El alquimista holandés, Editorial la Esfera de los libros, 2008