Ismail Kadare – Firida rușinii, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei. Traducere din albaneză de Marius Dobrescu
Încă o carte a celebrului scriitor albanez (venerabil ajuns la 80 de ani), cu un farmec și o solemnitate aparte, cu ceva dintr-o tragedie greacă, cum s-a spus. Este, dacă nu mă înșel, al zecelea roman pe care îl publică în românește această editură. Și face parte din ciclul pe care l-am putea numi „otoman” în care scriitorul își alege subiectele din realitatea imperiului care a stăpânit o vreme și Albania și mai ales din istoria acestor relații – „Palatul Viselor”, „Mesagerii ploii”, „Podul cu trei arce”, „Cine a adus-o pe Doruntina”, „Comisia serbării”, „Biserica Sf. Sofia”, „Firmanul orb”, „Furtul somnului împărătesc”, „Mesagerul tristeții” și alte câteva scrieri mai mici. „Firida Rușinii” spune povestea lui Ali Pașa Tepelena (1740- 1822), unul dintre cei care s-au răzvrătit, pe când era guvernatorul Albaniei istorice, împotriva sultanului otoman și al cărui cap era așteptat să ajungă în „firida rușinii”, la Istanbul.
„Firida Rușinii”, căreia i se mai spunea „piatra de luare-aminte”, ceea ce, în traducere liberă, însemna „să înveți dintr-o nenocrocire”, era o bortă săpată în Poarta Turnurilor, aflată într-o zonă de afluență populară a capitalei, în care se depuneau capetele tăiate ale vrăjmașilor de rang înalt. „Nu era greu de înțeles de ce firida în care erau depuse capetele tăiate ale vizirilor rebeli sau ale înalților demnitari loviți de necaz fusese amplasă tocmai aici. Poate că nicăieri în altă parte privirea trecătorului n-ar fi putut remarca mai bine legătura dintre solemnitatea greoaie a străvechii piețe și tigva omenească ce încercase s-o sfideze. Se vedea imediat că alegerea locului firidei în zid se făcuse în așa fel încât să-ți dea impresia că privirea oarbă a celui descăpățânat cuprinde întreaga piață. Astfel se urmărise ca și cel mai nătâng trecător, cel mai lipsit de fantezie să-și poată închipui, măcar pentru o fracțiune de secundă, propria lui scăfârlie cocoțată la înălțimea aceea neobișnuită.”
„Ochii lui întâlneau privirile trecătorilor și turiștilor, care se îmbulzeau din toate părțile spre piață. Plimbăreții, ca orice grup în mișcare, erau absenți și împrăștiați, dar, imediat ce-l vedeau, deveneau brusc atenți. În primul moment ai fi zis că globii ochilor lor, luați prin surprindere, încercau să se afunde în adâncul craniului și, abia când se convingeau că lucrul acesta este imposibil, se resemnau să rămână la locul lor și să înfrunte realitatea. Majoritatea păleau, unora le venea să vomite și doar câțiva continuau să-l privească liniștiți.”
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fundalul decăderii inevitabile a Imperiului Otoman, Ali Pașa din Ianina își clădește un principat independent. Pentru a preîntâmpina extinderea rebeliunii, sultanul îl pedepsește cu cruzime, expunându-i capul în piața centrală din Istanbul, în firida destinată trădătorilor. Ismail Kadare reconstituie cariera acestui personaj misterios, născut albanez, dar integrat perfect în mecanismul administrației otomane. Ali Pașa – admirator al lui Napoleon Bonaparte, cu care a întreținut relații diplomatice, și al poetului George Byron, pe care l-a găzduit în drumul acestuia spre Grecia – a dus o viață plină de fast, dar s-a comportat ca un satrap oriental, strivind fără milă orice tentativă de a i se contesta autoritatea. Fără să-și propună să scrie un roman istoric, Kadare recompune cu detalii de mare finețe atmosfera capitalei otomane, dominată de puterea absolută a suveranului, precum și angrenajul cumplit căruia îi cad victime nu numai cei învinși, ci și învingătorii.