Tess Gerritsen este o scriitoare americană de thrillere, de origine chineză, care a fost medic înainte de a se apuca de scris – la început thillere romantice, apoi, din 2001, thrillere care au în centrul acțiunii cel puțin o crimă. Cărțile ei au fost traduse în 31 de limbi și vândute în peste 15 milioane de exemplare. Și la noi, aceeași editură RAO a mai publicat “Chirurgul”, “Ucenicul”, “Clubul Mefisto” și “Păcătoasa”. Romanul de față* este din 2004, a patra carte din seria “Rizzoli și Isles!. Jane Rizzoli este un detectiv tenace, iar dr. Maura Isles este un medic patolog renumit.

După ce a petrecut o săptămână la Paris la o conferință internațională medicală, dr. Maura Isles din Boston se întoarce acasă și descoperă că, în fața locuinței ei, fusese ucisă într-un automobil o femeie care îi semăna picătură.

Nu-i rămâne de făcut decât să descopere misterul din spatele acestei femei, să dezgroape un trecut misterios și dureros ce ține de condițiile în care s-a născut, scoțând la lumină, în același timp, un criminal în serie, crud și foarte inteligent. Testul ADN confirmă suspiciunile că femeia ucisă îi fusese soră, despărțită imediat după naștere. Maura își găsește mama biologică într-o închisoare, după ce fusese condamnată pe viață pentru asasinarea a două tinere femei, una dintre ele însărcinată în opt luni. Psihologul condamnatei este convins că la asasinat mai participase cel puțin puțin o persoană, dar nici poliția nu se obosise să cerceteze, nici justiția – să afle adevărul. Îl află însă Jane Rizzoli și Maura Isles, două femei extraordinare care, alături de o a treia, care găsește puterea să scape din mâna neștiutului asasin în serie, dau în vileag faptele oribile, anume că cei doi monștri furau copii abia născuți, după ce le ucideau mamele și trăiau din vânzarea pruncilor. Un roman dur, dar captivant, pe care îl lași cu greu din mână.

A cărui concluzie merge dincolo de trama propriu-zisă. În venele eroinei curgea sângele unor criminali. Dar răul nu este ereditar, nu înseamnă automat că urmașii unor monștri sunt monștri. O concluzie demnă de reflecție.


*) Tess Gerritsen – Dublura. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Ileana Iorga