Retail&Agrobusiness
Conferința ZF/BT Agricultura în 2026, Galați. Producțiile au fost bune anul acesta, dar marjele s-au subțiat, iar fermierii din est caută soluții în depozitare, irigații și tehnologie. Depozitarea devine obligatorie și pentru fermele cu mai puțin de 1.000 de hectare
Fermierii din estul țării au avut în 2026 un an bun ca producție, dar profitul rămas la final este tot mai mic, în condițiile în care prețurile la motorină, îngrășăminte și finanțare au crescut mai repede decât cele ale produselor agricole.
Fabrica Mondelez din Clinceni, unde se produc croissantele 7 Days și Milka, are peste 800 de angajați și se pregătește de noi lansări. „Fabrica are potențial, pentru că are teren disponibil, dar și specialiști foarte buni“
Straturi de aluat cu unt, un cuptor foarte lung și ciocolată pusă în trei locuri: în interior, la bază și deasupra. Așa arată, în câteva „imagini“, drumul unui croissant Milka pe linia de pr...
ZF 15 minute cu un antreprenor. Mircea Rasovan, SportGuru: Am pus în așteptare proiectele de investiții pentru că nu am știut la că să ne raportăm. Aceasta a fost cea mai mare problemă. Lumea ține proiectele la sertar și așteaptă să vadă dacă are sens sau nu să continue cu ele
Mircea Rasovan, fondator și acționar majoritar al retailerului de articole sportive SportGuru, spune că incertitudinea economică și politică îi determină pe antreprenori să amâne proiectele...
Un antreprenor român, Claudiu Lupaș, s-a întors acasă din Italia și a dezvoltat un parc de distracții într-o unitate militară abandonată. „Am construit Arca lui Noe în mărimea ei biblică“
Claudiu Lupaș, fondatorul Arcei lui Noe și Castelului Lupilor Transilvania, consideră că e antreprenor dintotdeauna, de când a început să înțeleagă ce înseamnă un câștig financiar. „Eram m...
Ediție specială Afaceri de la Zero susținută de 5 to go. Mihaela Bedrule a trecut de la corporație la antreprenoriat și a deschis două cafenele 5 to go în Câmpulung Moldovedesc, în urma unei investiții totale de 50.000 de euro
Mihaela Bedrule, o fostă angajată cu 13 ani de experiență în retail, a ales să renunțe la cariera din corporație și să intre în antreprenoriat, deschizând două cafenele în sistem de franciză...
CEC Bank pentru afaceri românești, un proiect ZF și CEC Bank. Denisa Strunoiu, director general, Durbis: Craiova chiar a devenit un pol de creștere. O spun toți cei care vin din afară, din Sibiu, din Brașov, din Cluj, din București, și văd Craiova altfel decât era acum câțiva ani
Investitorii au început să vină încă de când drumul expres era doar o perspectivă, în urmă cu cinci-șase ani, iar de atunci lista proiectelor a crescut constant, potrivit Denisei Strunoiu, d...
Shopping sau economii? 6 din 10 tineri au ales să nu cheltuiască bani de Black Friday
Black Friday a trecut, dar tentațiile au fost la tot pasul. Unii tineri și-au umplut coșurile de cunpărături, alții au vânat cele mai bune reduceri, în timp ce unii au încercat să reziste te...
Grafic: Ambalaje introduse pe piața din România în 2025
Citește articolul integral pe ZF Corporate
Grafic: Deșeuri de ambalaje generate în România în 2024
Citește articolul integral pe ZF Corporate