Retail&Agrobusiness
Ediție specială Afaceri de la Zero susținută de 5 to go. Monica Todor a renunțat la jobul său într-o companie de contabilitate pentru a deschide o cafenea 5 to go, iar astăzi a ajuns la două unități. „Nu cred că aș fi pornit pe acest drum dacă nu aș fi avut un brand în spate“
♦ Prima cafenea a fost inaugurată în septembrie 2021, a cărei investiție s-a ridicat la circa 20.000 de euro, bani proveniți din fonduri proprii. Cea de-a doua unitate a fost deschisă în mai...
Karan Khurana, CEO al METRO România, la aniversarea de 30 de ani a companiei: România a ajuns a treia cea mai importantă piață pentru grup. Strategia locală e sursă de inspirație pentru strategia globală. Nu ne oprim aici
Businessul din România a ajuns al treilea cel mai mare din grupul german METRO, un comerciant cu afaceri anuale de peste 30 mld. euro.
ZF 15 minute cu un antreprenor. Chiar și în crize există oportunități. Lidia Fati, Dacris: Suntem în discuții pentru achiziția unor jucători. Este una dintre cele mai rapide căi de a crește businessul astăzi
Anul 2026 se dovedește a fi unul dintre cei mai complicați ani pentru unele businessuri, chiar mai dificil decât perioada crizei financiare anterioare, respectiv 2008-2009, iar asta pentru c...
Predare de ștafetă după 16 ani la producătorul de cosmetice Farmec Cluj: Ioana Birta devine director general, iar Mircea Turdean rămâne doar membru în CA
Executivul român Ioana Birta este noul director general al producătorului de cosmetice Farmec Cluj, unul dintre cei mai puternici actori din această piață, cu afaceri de 400 mil. lei anul tr...
Sondaj. Scumpirile, principala grijă a gen Z: 1 din 2 tineri se teme că nu mai ține pasul cu prețurile
Ți se întâmplă să simți că, oricât ai încerca să îți gestionezi banii, tot apar motive de îngrijorare? Poate îți dorești să economisești, dar cheltuielile nu îți lasă prea mult loc, salariul...
CEC Bank pentru afaceri românești, un proiect ZF și CEC Bank. David Webster, UK/Romania Business: România este prima treaptă pentru companiile britanice care vor să intre în regiune, iar companiile românești care vor să crească internațional întâi vin la Londra
Marea Britanie poate fi mult mai activă în România și în regiune, spune David Webster, care lucrează de aproximativ 20 de ani pe proiecte între cele două țări.
Afacerile producătorului de dulciuri ETI European Food Industries, parte a grupului turc ETI, au crescut cu aproximativ 13% în 2025, ajungând la 332,8 mil. lei
Producătorul de dulciuri ETI European Food Industries, parte a grupului turc ETI, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 332,8 mil. lei (66 mil. euro), în creștere cu aproximativ 13% f...
Proiectul Hambar, lansat de fostul CEO al Tazz și de fostul deputy CEO al Profi, a semnat un parteneriat cu eMAG. Ce presupune?
Hambar, un marketplace pentru micii producători care nu ajung pe rafturile marilor rețele, a semnat un parteneriat cu eMAG, astfel că utilizatorii se pot autentifica în platformă direct cu c...
Procesatorul de carne Caroli Foods Group a invesit 1,3 mil. euro într-un parc fotovoltaic în apropierea fabricii din Pitești
Caroli Foods Group, unul dintre principalii producători de produse din carne ambalate din România, a investit 1,3 milioane de euro într-un parc fotovoltaic. Investiția a fost finanțată integ...