Pentru majoritatea dintre noi, cuvântul “subversiune” implică o trimitere clară la domeniul politic și, desigur, la toate subversiunile posibile legate de acesta. Însă The Subsersive Scribe (prima sa ediție datează din 1991, însă a cunoscut numeroase – și binemeritate – reeditări) este o carte excelentă care nu are nimic de-a face cu politica, iar subversiunea inclusă în titlu se referă la un tip specific de colaborare, însă nu cu vreun potențial inamic, ci cu textul literar; și mai cu seamă cu textul literar supus procesului de traducere. Și cu toate că autoarea, Suzanne Jill Levine, este excelenta tălmăcitoare în limba engleză a câtorva mari scriitori latino-americani ai generației Boom-ului și a celei care a urmat, printre care Julio Cortázar, Guillermo Cabrera Infante, Manuel Puig sau Severo Sarduy (fiecare dintre aceștia fiind, se știe, cu adevărat revoluționar la nivel tematic sau la acela al limbajului utilizat), cartea de față nu e nicidecum un soi de manual menit a explica pe înțelesul tuturor ce este și cum se face o traducere literară. Ci este un eseu subtil dedicat problemelor literaturii – în mare măsură celor ale literaturii latino-americane a ultimelor decenii – și a relațiilor extrem de speciale care se stabilesc între textul original, traducător și versiunea într-o altă limbă. Jill Levine consideră și afirmă acest lucru de la bun început că “traducerea este în sine un act subversiv” și, deloc surprinzător în contextul activității pe care a desfășurat-o vreme de decenii întregi, deopotrivă “o activitate creatoare”. Astfel că autoarea nu regretă nici dificultățile pe care traducerea literară le ridică în fața celui care îndrăznește să se aventureze pe acest drum, și nici enclavele textuale considerate intraductibile, ci încearcă să găsească soluții. Nu unele simpliste ori menite a tălmăci cuvânt cu cuvânt fragmentele dificile, ci dimpotrivă, creatoare în cel mai înalt grad. Căci, după cum spune Suzanne Jill Levine pe tot parcursul textului său, traducerea dezvăluie întotdeauna – dacă este bine făcută! – un adevăr estetic situat la nivelul cel mai profund al originalului. Și tot traducerea are darul de a anima acest adevăr și de a-l exprima, cât mai convingător, într-o altă limbă, demonstrând, astfel, că empatia cititorului nu depinde strict de limba în care o operă literară a fost scrisă.
Exemplele pe care autoarea le oferă evidențiază, de fiecare dată, problemele cu care s-a confruntat ea însăși în demersul deloc ușor de a transpune în engleză opera unor autori considerați extrem de dificili și în spaniolă, iar cazul lui Guillermo Cabrera Infante este edificator în acest sens. Mai cu seamă romanul său Tres tristes tigres, tradus în românește, de pildă, Trei tigri triști – fericit caz de potrivire semanatică și lingvistică! – dar pe care ea însăși va decide să-l traducă Three Trapped Tigres, pentru a respecta sugestia sonoră pe care Cabrera Infante o face cititorului. Premisa de la care Suzanne Jill Levine pleacă, în acest caz, este tocmai mărturisirea autorului cubanez că titlul respectivei cărți “nu e desemnat a semnifica ceva în sensul consacrat al termenului, ci mai degrabă a sugera” și a deschide, astfel, un veritabil spațiu de joc în care cititorul ideal al operei sale ar trebui să se piardă, iar apoi să-și găsească drumul la capătul lecturii, descoperind propriile chei de înțelegere a unui astfel de discurs literar. Traducerea devine, deci, din punctul de vedere al lui Suzanne Jill Levine, veritabil proces de colaborare între textul original, autorul acestuia și traducător, iar nu simplă activitate intelectuală solitară. Autoarea depășește, fără îndoială, nivelul simplei glosări (fie ea și docte) pornind de la cunoscutul dicton “traduttore traditore” – la care, din păcate, au cam rămas numeroase studii de traductologie… – și reușește să evidențieze esența procesului de traducere și, în egală măsură, a produsului, traducerea literară rezultată în urma sa. Prin urmare, imaginea impusă de Roland Barthes cu privire la “moartea autorului” în cursul procesului complicat de naștere a textului primește o nouă consistență la nivelul activității de traducere, înțeleasă ca desăvârșire a destinului operei literare de valoare – care, astfel, își poate continua drumul spre cititori din spații culturale diferite și, nu o dată, îndepărtate de cel unde textul sursă a apărut.
Suzanne Jill Levine nu ezită să abordeze și aspecte considerate extrem de delicate și adesea ignorate de alți specialiști în teoria și practica traducerii. Astfel, dilemele estetice (legate de aliterațiile, jocurile de cuvinte sau sugestiile implicite pe care cuvinte specifice le transmit vorbitorului nativ și care, frecvent, sunt pierdute în traducere) sau cele etice (cât de mare poate fi procentul de creativitate ce trebuie acceptat într-o traducere valoroasă, grăitoare și expresivă, dar care să reflecte cât se poate de fidel originalul) sunt rezolvate cu o perfectă înțelegere și adecvare a mijloacelor la obiectivul avut în vedere. Traducerea devine, așadar, pentru autoarea de față, veritabilă experiență personală, menită a-i dezvălui poziția de “scrib subversiv, dar fără să o transforme vreodată în herald al feminismului ori s-o determine să adopte tentația studiilor culturale. Jill Levine sugerează, practic, că traducătorul este, de fiecare dată, o ființă pusă sub semnul Șeherezadei, căutând plăcerea prin intermediul cuvintelor și mai cu seamă prin recursul la permanenta re-povestire a unei istorii întemeietoare, al cărei ultim țel este de a-i asigura propria supraviețuire în plan estetic. Desigur, prin intermediul marii literaturi.
Suzanne Jill Levine, The Subversive Scribe, Dalkey Archive Press, 2009