Sònia Moll (n. Barcelona, 1974), este absolventă de filologie catalană. A lucrat ca editor, traducător, lingvist. Textele ei au fost publicate în revista Caravansari (2007), în antologia La catalana de lletres 2005, în câteva plachete de versuri și în antologia de poezie Nou de set (Nouă din șapte), coordonata de poeta Susanna Rafart (2011). Poeme ale ei au fost traduse în franceză. Volumul ei de debut, Non si male nunc (2008), a fost distins cu Premiul Sant Celoni de Poezie. În 2002 a primit Premiul „25 d’Abril” pentru proză scurtă (Vila de Benissa,València) pentru Creixen malgrat tot les tulipes (Și totuși lalelele cresc, publicat în 2013).
Sònia Moll a venit în România pentru prima oară ca invitată la Bienala Europeana de Poezie – ediția I. Maratonul European de Poezie la Feminin, organizat de Universitatea Transilvania din Brașov în zilele de 11-12 octombrie 2013.
-Cum a fost maratonul de poezie de la Brașov și ce te-a făcut să răspunzi invitației?
-Literatura română mi-a trezit interesul odată cu descoperirea poeziei lui Marin Sorescu, tradusă recent în catalană de Xavier Montoliu (și el invitat la maraton ca moderator al unei secțiuni) și de Corina Oproae. M-a impresionat înainte de a avea în mână cartea, ascultând poeme de-ale lui într-un recital. Propunerea de a participa la Maratonul de Poezie de la Brașov – o inițiativă a profesorului Andrei Bodiu, căruia, profit de ocazie, îi mulțumesc și pe care îl felicit pentru extraordinara organizare a acestei întâlniri internaționale – a însemnat pentru mine posibilitatea de a mă apropia de poezia în limba română, cu atracția, în plus, că era vorba despre voci de femei. Au participat la maraton peste 30 de poete, majoritatea române, cu recunoscută traiectorie literară și profesionala, dar și poete străine, reprezentante, de exemplu, ale literaturii turcești, sârbești, engleze sau maghiare. Fiecare dintre ele întruchipa propria voce poetică, propriul stil, dar exista și un numitor comun – acela de a fi poetă și femeie, ceea ce a îmbogățit enorm întâlnirea cu nuanțe ce țin de fiecare tradiție literară; în cazul meu – apartenența la literatura catalană.
-Ce părere ai despre întâlnirile de femei poete? Sunt necesare? Ce te-a atras să participi la o asemenea întâlnire?
-Pentru mine sunt foarte importante. Ca femeie și cititoare, textele altor poete se leagă într-un fel cu propria mea experiență de a fi în lume din perspectiva realității mele. Mă interesează cum scriu poetele fiindcă văd în cuvintele lor un simbolism împărtășit. Da, cred că sunt necesare asemenea întâlniri, dar nu atât din perspectiva egalitarismului de gen, ci datorită interesului ca femeile să ia cuvântul spre a vorbi despre ele, să-și exprime ființa și condiția în lume. Unele dintre participante au considerat foarte oportună această întâlnire, fiindcă a fost organizată din nevoia de a arăta toate aceste voci, fără ca aceasta să semnifice un simplu act de revendicare feministă. În Catalunya, de exemplu, anul trecut, cu ocazia lui 8 martie, s-a făcut un recital cu poete într-un cartier al Barcelonei, Gràcia, cu o individualitate proprie a vieții comunitare până astăzi, legat, în plus, de numele unor mari scriitori, între care foarte cunoscuta Mercè Rodoreda. Inițiativa a fost a Mariei Antònia Massanet, poetă adânc implicată în activismul cultural, și, deși coincidea cu o zi revendicativă, a fost, mai ales, o întâlnire a vocilor feminine, o mostră a potenței poeziei feminine actuale. Și, un amănunt legat de România, Maria Antònia Massanet a participat în 2011 la proiectul „Voci paralele”, organizat în comun de guvernul catalan și de Institutul Cultural Român, cu poete române și catalane.
Pe de altă parte, nu există festivaluri de anvergura aceluia de la Brașov. A fost o surpriză, o idee originală, și i-aș încuraja pe organizatori să aibă în vedere continuarea ei.
-Ce contacte ai stabilit? S-au născut proiecte?
-Am stabilit două tipuri de contacte: unul literar, prin intermediul cuvântului poetic al unor voci feminine puternice, care se conectau într-o anumită măsură cu propria mea experiență de a-mi exprima ființa și starea; și unul personal, cu diferite poete a doua zi după recital. Pornind de la aceste contacte s-au născut proiecte de schimb poetic foarte interesante. Am căzut de acord că ne-ar face plăcere să purtăm un format redus de maraton în alte spații (Turcia, Serbia, Slovenia, Catalunya …)
Pe de altă parte, s-a ivit și posibilitatea de a reveni în România, să concretizăm o idee născută înainte de venirea la Brașov, cu sprijinul profesoarei Diana Moțoc, de la Departamentul de Limbi Moderne Aplicate, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, aceea de a organiza aici o lectură comună cu poeta Letiția Ilea. Grație contactului cu alte poete din Cluj-Napoca și, mai ales, entuziasmului Ruxandrei Cesereanu, interesată de o dezbatere asupra poeziei catalane cu studenți ai Universității clujene, poate vom reuși să conjugăm cele două acțiuni, cât mai curând, sper.
-În poemele tale sunt amprente ale contextului imediat, dar și ale interiorului cel mai intim. Este vorba despre o voce de poetă care trăiește și scrie dinăuntrul feminității?
-Da, categoric. Scriu, cum spuneam, din experiența mea ca femeie în lume, ca trup de femeie și tot ce îl străbate: emoții, vise, coșmare, oameni pe care i-am iubit și iubesc, modul meu de a vedea lumea din perspectiva unicei realități pe care o cunosc, aceea a sexului meu și care se exprimă din acest loc, fiindcă este singurul în care își află autenticitate.
-Care sunt reperele tale femine în literatura catalană?
-În poezie, mai ales Maria-Mercè Marçal, căreia i-am consacrat un studiu aprofundat, Teresa Pasqual, Montserrat Abelló, dar și alte poete, tinere, care irump cu forță în peisajul nostru literar: Mireia Calafell, Alba Camarasa, Sara Bailac, Silvie Rothkovic. În proză, Mercè Rodoreda, în primul rând (am citit Oglinda spartă de vreo unsprezece ori!), Víctor Català, Carme Riera… Mă bucur că vorbim despre repere, fiindcă văd că unele dintre ale mele sunt și ale tale, ca traducătoare din literatura catalană, și grație Bibliotecii de Cultura Catalană a Editurii Meronia (ajunsă, văd la 38 de apariții, multe înainte!), ai putut publica în română unele dintre aceste autoare fundamentale, de renume internațional, precum Rodoreda sau Marçal, sau scriitoarele contemporane Carme Riera și Montserrat Abelló.
-La Brașov ai vrut să fii explicită, subliniind că limba ta este catalana. De ce?
-Actualmente, Catalunya trăiește un proces politic îndreptat spre independență, iar acest proces este indestriabil de limba și cultura catalană. Una din persoanele care au asistat la recital la Brașov a zis, referindu-ase la dezrădăcinare, o frază care rezumă perfect ceea ce vreau să spun: „Casa mea este acolo unde este limba mea”. Sau, cum a zis Pessoa, „Patria mea este limba mea”. Cred că realitatea patriei mele este tot mai bine cunoscută, dar încă mai sunt oameni care cred că limba catalană ar fi un dialect spaniol. Și pentru mine patria mea este limba mea, de aceea a fost important pentru mine să spun asta la recital. Iar dorința mea este ca limba mea să trăiască în țara ei (și a mea), ca patria să fie un tot, să nu mai apară niciodată fantasma dezrădăcinării.
-Ai venit pentru prima oară la noi? Cum ți s-a părut?
-Trebuie să mărturisesc ca această primă vizită în România m-a tulburat și m-a emoționat. Am putut, înainte de a pleca spre Brașov, să fac o rapidă plimbare prin capitală, și mărturisesc că Bucureștiul m-a sedus, dar m-a și impresionat prin amprenta urbanistică, arhitectonică și, mai ales socială, a unei alte epoci, în contrast cu cea actuală. Dar, pe de altă parte, discutând cu oamenii pe care i-am întâlnit și descoperind potențialul turistic și cultural al țării, am fost de asemenea sedusă, cum am fost, evident, și de poezia ascultată.
-Vei reveni?
-Cum ziceam, mi-ar plăcea să se concretizeze lectura poetică și discuția despre poezia catalană la Cluj. Mi-ar plăcea să revin și cu alte ocazii, fiindcă am rămas cu dorința de a cunoaște mai mult țara și literatura ei. La Bienala Europeană de Poezie de la Brașov m-a impresionat mult opera unor poete române, între ele Ruxandra Cesereanu, Ioana Ieronim, Svetlana Cârstean sau Domnica Drumea. Cred că contactele poetice dintre diferite țări, limbi și culturi sunt esențiale pentru deschiderea minții și îmbogățirea propriei creativități. Mi-a făcut mare plăcere să cunoasc la Brașov pe Ioana Ieronim, care în 2004 participase la seminarul de traducere poetică organizat la Centru de Artă și natură din Pirineii catalani, sau pe Svetlana Cârstean, participantă la Festivalul de Poezie de la Barcelona din 2012. Puțin câte puțin, contactele dintre literaturile noastre se intensifică, iar aceasta înseamnă, întotdeauna, îmbogățire.