Alberto Vázquez-Figueroa este un romancier spaniol autor a peste optzeci de cărți, dintre care peste patruzeci de romane; dintre acestea, aproape zece i-au fost traduse și în românește, majoritatea la Editura Polirom. A trăit în tinerețe în Africa, unde familia sa a fost deportată (în 1937), din motive politice. Atunci a început să cunoască populații și ținuturi exotice, cărora mai târziu avea să le dedice multe cărți. Una dintre aceste populații e formată din tuaregi. Cel puțin trei romane le-a dedicat acestora: „Tuareg”, „Ochii tuaregului”, „Ultimul tuareg”*) – toate se găsesc și în limba română. Toate au fost tarduse impecabil de Eugenia Alexe Munteanu (pe primul, împreună cu soțul ei, distinsul profesor Dan Munteanu Colan).
Între primul și ultimul tuareg a fost o distanță de trei decenii. Cu inegalabil talent, Alberto Vázquez-Figueroa insistă asupra luptei unui popor străvechi și oropsit („al vălului”) pentru a-și apăra tradițiile, dar mai ales pentru a nu-și altera ființa. În acest ultim roman cu acest subiect, amenințarea vine din interior, flacăra islamistă care seamănă haos și teroare s-a răspândit și printre tuaregi și amenință să le pervertească religia și obiceiurile. În nordul statului Mali, extremiștii islamiști intenționează să creeze un Califat islamist. Eroul care li se opune, Gahil Mugtar, este un camionagiu-călăuză în deșert, care trăiește liniștit alături de mama sa, așteptând clipa când se va căsători cu logodnica sa, un om a cărui viață este dată peste cap de apariția jihadiștilor. Gahil devine un pion pe o imensă tablă de șah și-i elimină unul câte unul pe mercenari, cu o armă ultraperformantă, iar romanul curge spre un duel între Gahil și liderul mercenarilor. Eroul are și un cuvânt de ordine: „ucide fără ranchiună”. O face chiar și în ultima sa misiune: pentru a elibera un grup de occidentali sechestrați într-o galerie părăsită, în vederea răscumpărării sau decapitării, și pentru a nu atrage atenția paznicilor jihadiști, Gacel se aruncă din avionul ușor care-l transporta pe o dună de nisip, se rănește mortal, dar reușește, înainte să închidă ochii, să-i elibereze pe ostatici. „Ultimul tuareg va fi cel ale cărui oase se vor usca sub soarele deșertului când va încerca să facă ceva pentru binele altuia; ceilalți nu sunt decât oameni care se ascund sub un văl.”
Demnitatea pierdută, imigrația ilegală, lupta pentru putere și îndeosebi pentru resurse minerale (petrol și uraniu), problema apei, piața neagră, cruzimi, violențe, decapitări, toate se amestecă într-un roman aproape thriller.
O carte în care se amestecă ficțiunea cu realitatea terifiantă a continentului african. O seamă de critici sapnioli s-au arătat nemulțumiți de reușita lui Alberto Vázquez-Figueroa, considerând romanul mai bine realizat față de precedentul seriei, dar fără prea mare originalitate.
*) Alberto Vázquez-Figueroa – Ultimul tuareg, Editura Polirom. Traducere din limba spaniolă și note de Eugenia Alexe Munteanu