Dacă basmele celor 1001 de nopți nu mai stimulează poeții să le pătrundă metaforele (una dintre acestea fiind vasul în care Solomon a ferecat un duh), desigur isprăvile lui Harry Potter pot stârni curiozitatea oricui vrea să afle cum pot fi contracarați demonii cu ajutorul îngerilor… și alte “tehnici” magice. Testamenul apocrif atribuit lui Solomon, în fapt un catalog al tradițiilor magice, astrologice și medicale antice, “un mozaic de credințe iudaice și creștine, de aluzii livrești la Biblie, de figuri mitice aparținând fondului păgân grec și de reflecții cosmologice tipice mediilor filozofico-mistice din antichitatea târzie” a fost tradus în română din greaca veche de Ștefan Colceriu, clasicist care, deși foarte tânăr, a introdus și a adnotat deja mai multe cărți biblice în cadrul proiectului Septuaginta, precum și Cartea XVII din Plinius, Naturalis Historia. Studiul introductiv documentat și clar, într-o limbă română bogată și expresivă, din care nu lipsește umorul, e o reducție a dizertației doctorale a autorului.

Totul începe cu povestea unuia dintre meșterii lui Solomon care, lucrând la zidirea primului templu de la Ierusalim, e ajutat de rege să învingă demonul care-l chinuia noapte de noapte, înjumătățindu-i tainul și puterile. Cu ajutorul inelului fermecat trimis de Dumnezeu, prin arhanghelul Mihail, Solomon îl prinde și-l ia la-ntrebări nu numai pe vinovat, ci și alți vreo cincizeci de demoni, care sunt puși la muncă… silnică, să trudească la înălțarea templului. Deși foarte repetitivă, povestea nu e lipsită de farmec, mai ales când Solomon devine curios “dacă sunt și femei printre ei”. (Ne amintim că însuși Solomon și-a “smintit inima” la bătrânețe, devenind idolatru datorită însoțirii cu – prea multe – femei din alte neamuri – 3 Regi 11:4). Îi e adusă demonița Onoskelis, “care avea înfățișarea foarte frumoasă a unei femei bine făcute la trup, dar cu picioare de catâr”, întruchipare saturniană (ulterior, sunt aduse și alte două demonițe). Întrebată pe unde hălăduiește, răspunde că prin stânci, peșteri și prăpăstii, iar la întrebarea de unde se trage, limbajul e curată poezie: “M-am născut dintr-o voce fără vreme, care se numește ecoul cerului, răsunetul pe care îl lasă plumbul în materie. I-am spus: Cu ce astru hălăduiești? Și ea a zis: Cu luna plină, pentru că mai adesea prin lună umblu. Iar eu am întrebat: Ce înger te răpune? Și mi-a zis: Cel care e și în tine, o rege. Și socotind eu că mi-a zis asta în bătaie de joc, i-am poruncit unui oștean să o lovească, dar ea a scos un țipăt și a zis: Doar îți spun, o rege, că înțelepciunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu mă răpune!” Cea învinsă de Înțelepciune a fost pedepsită să toarcă la cânepa pentru funiile necesare zidirii templului. Pedepse asemănătoare primesc pe rând toate duhurile prizoniere: să taie marmură, să care piatră, să aducă metale prețioase pentru împodobire etc.

Zidirea templului se află deci în miezul acestei scrieri pseudoepigrafice (prilej pentru comentator de a trece în revistă simbolismul centrului sacru, așa cum a fost teoretizat de Mircea Eliade); însă centralitatea nu e totul: sfințenia templului depinde de puritatea participanților la rit. Arătând (cu temeinică documentație) că în Levitic puritate înseamnă ceea ce e întreg, deplin – iar ce e incoerent, mixt, hibrid, nu poate ajunge la sacru – Ștefan Colceriu semnalează “incompatibilitatea evidentă dintre meșterii lui Solomon” (demoni în formă de himere și animale impure, oameni “neterminați”) și sfințenia templului. Ruina acestuia, datorită zidirii cu ajutorul duhurilor necurate, dar și decăderea lui Solomon (devenit idolatru) sunt astfel de văzut în paralel.

Dincolo de folosul, să-i spunem, practic al “leacurilor” date în vileg de fiecare demon împotriva sa însuși – spre a reface armonia universului, ca “știință a compensației” unind Mintea de sus și cea de jos – în memoria cititorului rămâne coloristica limbajului. Traducerea lui Ștefan Colceriu, deși foarte exactă, a păstrat toată creativitatea originalului: “L-am întrebat: Spune-mi, cum puteți voi să vă ridicați la cer, de vreme ce sunteți demoni? Iar el mi-a răspuns: Toate câte se împlinesc în cer se împlinesc întocmai și pe pământ. Căci Începătoriile și Puterile și Stăpâniile se poartă în zbor pe sus și (numai ele) sunt socotite demne să intre și în cer. Însă noi, demonii, obosim, pentru că nu avem loc de stat și de hodină, și cădem ca frunzele din copaci, iar oamenilor care ne văd li se pare că suntem stele care cad din cer. Dar nu este așa, o, rege, de fapt cădem din pricina slăbiciunii noastre și, cum nu avem de ce să ne prindem, ne prăbușim ca niște fulgere pe pământ… Stelele cerului însă au temelii în tărie”.

Testamentul lui Solomon. Regele, demonii și zidirea templului. Traducere inedită din greaca veche și studiu introductiv de Ștefan Colceriu. Humanitas, București, 2010