Născut în 1970, Brad Meltzer este autorul mai multor romane de mare succes la public, între care și romanul de față, din 2003. “Milionarii”*) a apărut în această primăvară la Editura RAO.
Doi frați care lucrează la o bancă privată atat de exclusivistă încat trebuie să ai minimum două milioane de dolari pentru a te număra printre clienții săi, dau o lovitură. Unul dintre frați se află într-o poziție executivă, celalălt, într-una inferioară, de început. Dar, împreună, folosind un program sofisticat de computer, transferă într-un cont banii la care au acces și descoperă, după transfer, că s-au îmbogățit cu trei milioane de dolari, în loc de trei sute de mii cat își imaginau. Intervine serviciul secret, urmează o amplă anchetă, cu urmăriri, dispariții, lovituri de teatru, în care se descoperă că alții erau adevărații făptași.
Romanul este un thriller financiar despre lumea sălbatică a băncilor, în care nebunia caștigului schimbă caractere, distruge prietenii și căsnicii, în care sunt implicate toate forțele unei societăți. De asemenea, este un fel de avertisment în legătură cu formidabila putere pe care au dobandit-o noile tehnici electronice care ascund și modifică orice realitate. O poveste aproape incredibilă, care te lasă cu sufletul la gură, care curge ușor și surprinde cititorul. Morala poveștii este evidentă: e o eroare, un păcat să furi mari sume de bani, faptul îți complică viața. Meltzer inovează însă. “Suntem alături de acești frați – scria unul dintre comentatorii americani -, ne plac, pentru că știm că nu sunt diferiți de noi. Ei caută pur și simplu o ieșire dintr-o lume în care cel care muncește nu prea are orizont. Cine știe, poate norocul va fi de partea noastră și nu vom fi prinși. Nu cred însă că majoritatea ar proceda altfel.”
Din păcate, deși nu are părți plictisitoare, romanul este prea lung și riscă să fie lăsat din mană de cititori, înainte ca acțiunea să-i prindă într-atat încat să-i împiedice.
*) Brad Meltzer – “Milionarii”. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Andreea Șeler.