Presupusul lider mafiot italian Massimo Ciancimino – fiul fostului primar din Palermo – a fost inculpat, alături de alte opt persoane, pentru activități de spălare de bani prin intermediul unor firme care administrează groapa de gunoi Glina, de la periferia Bucureștiului, scrie presa italiană.

Potrivit site-ului Quotidiano.net, procurorii efectuează percheziții în mai multe orașe italiene, vizând persoane și companii suspectate de implicare în vânzarea gropii de gunoi Glina, cea mai mare din Europa, tranzacție evaluată la circa 100 de milioane de euro.

Procurorii din Roma verifică ipoteza conform căreia Massimo Ciancimino jr. ar deține, prin intermediari sau sub un nume fals, acțiuni la firme care administrează groapa de gunoi Glina. Sub paravanul acestor firme, Ciancimino jr. ar ascunde sute de milioane de euro, bani provenind din averea ilicită a tatălui său ori din activități proprii de spălare de bani.