Una sau doua tari din Uniunea Europeana, intre care Germania, vor solicita o perioada de tranzitie dupa aderarea Romaniei, astfel incat cetatenii romani sa nu primeasca drept de munca in aceste state, a declarat recent ministrul de Externe, Mircea Geoana.
El a spus ca aceasta perioada de tranzitie ar putea fi de doi ani, timp in care, desi Romania va fi membra UE, cetatenii ei nu vor primi drept de munca automat. Romania ar putea deveni membru UE in anul 2007, data confirmata de oficiali europeni.
In discutiile cu blocul celor zece candidati care vor intra in UE in 2004, Germania a apelat deja la aceasta perioada de tranzitie, a precizat Geoana. El a adaugat ca Germania are “sensibilitati” la aceasta problema, din motive economice.
Solicitarea unor perioade de tranzitie in aplicarea unor decizii din negocierile cu UE este o practica utilizata, atat la cererea tarii candidate, cat si la cererea forului european.
Conform acquis-ului comunitar, orice cetatean dintr-un stat membru al UE poate munci liber in alt stat membru. Unele tari din Uniune considera, insa, ca piata muncii le-ar putea fi distorsionata de lucratorii din noile state membre si, de aceea, Uniunea Europeana a solicitat ca acestia sa poata munci liber in acel stat dupa 2, 5, sau 7 ani de la data aderarii (perioada de tranzitie de 2+3+2 ani), timp in care se vor aplica normele legislative pentru lucratorii din afara Uniunii.
Initial, statul membru UE care solicita aceasta perioada de tranzitie poate limita libera circulatie a lucratorilor pentru 2 ani, dupa care, pentru a obtine inca trei ani, trebuie sa notifice Comisia si Consiliul si sa demonstreze ca piata muncii ii este distorsionata de lucratorii din noile tari membre, iar pentru ultimii doi ani, este necesara demonstrarea unei perturbari grave a pietei muncii. Fiecare stat al Uniunii poate decide daca aplica sau nu aceasta prevedere si in ce domenii.
Romania va accepta perioada de tranzitie solicitata de Uniunea Europeana pentru libera circulatie a lucratorilor si va sustine aplicarea de masuri echivalente pentru statele membre care nu vor permite lucratorilor romani sa munceasca liber in acele tari, imediat dupa aderare.