Fred Vargas s-a născut la Paris, în 1957, și este cea mai cunoscută autoare de romane polițiste din Franța. De formație istoric și arheolog specializat în Evul Mediu, a început să scrie pe la mijlocul anilor ’80. Trei dintre romanele ei au fost recompensate cu premiul International Dagger Award (unul dintre cele mai renumite premii literare din Marea Britanie, decernate romanelor polițiste și de suspans traduse în limba engleză), fiind primul autor care a înregistrat o asemenea performanță. Numele real al autoarei este Frédérique Audoin-Rouzeau. Cărțile lui Fred Vargas se vând în milioane de exemplare în întreaga lume.
“Parisul se confruntă cu un maniac inofensiv. Toată lumea se amuză de acest lucru, dar faptul în sine este totuși ciudat. De mai bine de patru luni, la Paris, cineva, se presupune că un bărbat, desenează în timpul nopții un cerc mare cu cretă albastră, cu diametrul de aproape doi metri, în jurul câte unei rămășițe găsite pe trotuar. Singurele “victime” ale acestei stranii obsesii sunt obiectele pe care acest personaj le închide în cercul său, mereu în exemplar unic. Cele vreo șaizeci de cazuri pe care le-a furnizat deja ne îngăduie să întocmim o listă ciudată: douăsprezece capace de bere, o lădiță pentru legume, patru agrafe de birou, doi pantofi, o revistă, o poșetă din piele, patru brichete, o batistă, un picior de porumbel, o lentilă de ochelari, cinci carnețele, un os de cotlet de miel, o rezervă de pix cu pastă, un cercel, un rahat de câine, un ciob de far de mașină, o baterie, o cutie de Cola, o bucată de sârmă, un ghem de lână, un inel de chei, o portocală, un tub de Carbophos, un rest de vomă, o pălărie, conținutul unei scrumiere de mașină, două cărți (Metafizica realului și A găti fără să faci nimic), o plăcuță de înmatriculare, un ou strivit, o insignă cu textul “Îl iubesc pe Elvis”, o pensetă, un cap de păpușă, o crenguță dintr-un pom, un maiou, un film fotografic, un iaurt cu vanilie, o lumânare și o cască de baie. O enumerare anostă, dar revelatoare pentru comorile neașteptate pe care le rezervă trotuarele orașului celui care le caută.”Imaginați-vă, prin urmare, că dintr-odată, pe străzile Parisului, încep să apară cercuri desenate cu cretă albastră, în mijlocul cărora se află câte un obiect pierdut, stingher. “Cercul este desenat, domnule comisar. Bine executat, ca și cum tipul nu s-ar fi grăbit deloc. Înscrisul din jur e și el complet. Mereu același: «Victor, piază-rea, ce faci pe șosea?» Nu știu mai multe deocamdată.” Faptul intrigă pe toată lumea. Scrisul din jurul cercului este frumos, sugerând o persoană cultivată, fraza asta care îi aruncă pe psihologi într-un abis de întrebări, ziariștii scriu cu pasiune despre aceste întâmplări bizare, psihiatrii elaborează teorii care mai de care mai sofisticate, toată lumea e captivată.
Singurul care nu se amuză de acest joc aparent caraghios este comisarul Jean-Baptiste Adamsberg, pentru că ghicește cruzimea din spatele jocului și pentru că simte că lucruri îngrozitoare se vor întâmpla. Într-adevăr, după o vreme, în locul obiectelor pierdute, în centrul cercurilor desenate, apar oameni asasinați, femei și bărbați deopotrivă. Situație extrem de intrigantă pentru echipa de polițiști care investigheză. Toate persoanele asasinate sunt oameni singuratici, fără rude sau de care aproape nimănui nu-i pasă. Printre suspecți, o bătrână care urmărește zilnic anunțurile matrimoniale, se întâlnește cu autorii anunțurilor și este constant dezamăgită, un profesor de istorie specialist în Bizanț, personaje admirabil zugrăvite.
Omul cu cercurile albastre este primul roman din seria ce-l are drept protagonist pe comisarul Adamsberg. E un roman scris admirabil, cu mult suspans, cu nade nenumărate pentru cititor, asasinul, personaj dezechilibrat, fiind cu totul altul decât cel pe care îl bănuiești din loc în loc. Un roman care merită citit, într-o traducere impecabilă. Nu vom spune mai multe, doar e polițist!
“Poveștile cu detectivi seamănă foarte bine cu legendele și cu basmele – declara într-un interviu Fred Vargas. Povești impresionante, despre instincte și emoții, niciodată povești intelectuale. Ele sunt, de fapt, despre primejdiile vieții (…). Le spun adeseori celor tineri că scopul unei povești nu e acela de a dezvălui cine ia banii și cine face amor cu fata, ci – la fel ca în legendele medievale – scopul e cunoașterea!
Fred Vargas – Omul cu cercurile albastre, Editura Trei. Traducere din franceză de Ileana Cantuniari