BEditura Ars Longa publică în cunoscuta colecție Alif, coordonată de universitarul George Grigore, unul din marile romane ale literaturii arabe: Beirut ’75 de Ghada Samman, în traducerea realizată după textul arab de Raluca Moanță, cu o prefață de Christian Tămaș.

Ghada Samman (născută în 1942, la Damasc) este considerată, deopotrivă de critici și de cititori, ca fiind un fenomen unic în literatura arabă. Scrierile sale – romane, nuvele, poezie – au răscolit opinia publică arabă, dând naștere la atitudini pro și contra față de subiectele abordate. Stabilită la Beirut, va cunoaște prin prisma meseriei sale de jurnalistă realitățile unui Liban confruntat, în ciuda aparențelor, cu o luptă surdă între tradiție și modernitate. Acesta este Libanul pe care-l va descrie, crud, fără artificii inutile, în două romane ce-i vor aduce celebritatea: Beirut ’75 (1975) și Coșmarurile Beirutului (1976).

În Beirut ’75, Ghada Samman dă la iveală un univers aflat dincolo de strălucitoarele lumini ce vor a face din Beirut un fel de Paris al Orientului, în care mentalități ce vin din tenebrele istoriei sunt încă foarte prezente, mentalități legate de crima de onoare, de aplicarea Legii Talionului, de statutul femeii aflată încă într-o totală dependență de bărbat, de interdicțiile în relațiile sociale etc. Ghada Samman nu se teme să spargă tabuuri legate de sexualitate, aducând în prin plan subiecte precum prostituția, autoerotismul, homosexualitatea, fetișismul, despre care până la acea dată se scrisese doar în treacăt, doar sugerat, fără să se spună lucrurilor pe nume din pricina cunoscutei pudibonderii orientale.

Romanul urmărește în paralel destinele a cinci personaje în Beirutul aflat în pragul războiului civil. Yasmina și Farah, fugiți dintr-un Damasc ce nu le oferă decât o viață anostă spre Beirutul tuturor posibilităților, vor sfârși tragic: ea, decapitată de fratele ei în numele crimei de onoare, el, într-un spital de nebuni, după ce influentul său protector îl violează într-o noapte. Pe lângă cei doi, mai apar încă trei personaje ce vin să întregească imaginea apocaliptică a unui Beirut aflat în derivă: Ta’an, un tânăr școlit în străinătate, hăituit de Legea Talionului, ajungând el însuși, terorizat de teamă, să ucidă un străin nevinovat, precum în Străinul lui Albert Camus; Abu l-Mula, un biet paznic pe un șantier arheologic, îndrăgostit nebunește de statuia unei zeițe, precum Pygmalion de Galateea, dragoste ce-i va provoca un infarct fatal; Mustafa, un tânăr pescar, complexat emoțional, ce-și petrece nopțile trăgând cu urechea la așternul părinților săi și care va muri, la fel de mizer cum a trăit, înecat cu un pește.

Emblematic pentru destinele personajelor din Beirut ’75 este acest gând al lui Farah, venit la Beirut în căutare de glorie și bogăție. Destinul său frânt de o societate nemiloasă este aidoma cu al altora atrași de luminile înșelătoare ale Beirutului:

“Ah, în ziua când am venit la Beirut, statura-mi era mai înaltă decât noaptea. Și marea-ntreagă nu-mi ajungea ca așternut, iar bolta întunecată, străpunsă de stele, îmi închipuiam eu, era prea îngustă să-mi cuprindă aspirațiile. Mi se părea, pe atunci, că toate femeile din Beirut nu vor fi de-ajuns pentru mine, toate restaurantale nu-mi vor putea potoli foamea și toate ziarele nu-mi vor satisface orgoliul. Ah, cum m-am sfărâmat, cum m-am risipit… și iată-mă azi… în umila mea ascunzătoare, în spatele gunoaielor.”.