3 februarie 2011 CompaniiAvocații care își îndeamnă clienții la fapte de natură penală vor fi sancționațiavocaților să nu răspundă penal pentru recomandări și opinii profesionale sau acte juridice propuse clienților, dacă acestea sunt puse în practică de client și sunt prevăzute de legea Mediafax
5 iunie 2000 CompaniiGrecii ii cer lui Isarescu reanalizarea privatizarii tutunului romanescMichailides (LTAM), care a pierdut licitatia in favoarea firmei romanesti InterAgro, a adresat premierului Isarescu o scrisoare prin care se cerea reanalizarea vanzarii pachetului de Cosmin Ghinea
23 iulie 2000 CompaniiSemnatura prezidentiala pentru innoirea flotei TaromPresedintele Romaniei Emil Constantinescu a promulgat legea pentru aprobarea ordonantei care ratifica un contract de finantare intre Romania si Banca Europeana de Investitii (BEI) si Ana Dinescu
30 aprilie 2013 CompaniiCezar Mereuță: Pierderea exportului Oltchim depășește ca importanță problemele unei companii de stat cu performanțe proastefinanțare pentru companiilor exportatoare mijlocii, mari și foarte mari, trebuie să sprijine companiile care vor să își dezvolte exporturile și pe alte piețe și trebuie să adopte legea Mădălina Dediu Panaete
22 iunie 2010 CompaniiONIV promovează vinul românesc în pauza meciurilor Campionatului Mondial de FotbalOrganizația Națională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) derulează în prezent o campanie de educare în ceea ce privește consumul de vin în pauza meciurilor Campionatului Mondial Ioana David
26 mai 2011 CompaniiPhilip Morris România: Românii seamănă cu rușii - și voi țineți pachetul de țigări pe masăRomânii se aseamănă cu rușii în ceea ce privește consumul de țigări: sunt foarte atașați de mărcile de țigarete și lasă pachetele la vedere, pe mese. Victor Rotariu
25 noiembrie 2005 CompaniiEurotrend investeste peste 10 mil. euro in Cluj City CenterEvolutia economica din Romania si cresterea standardelor personale atat in ceeea ce priveste confortul, cat si in ceea ce priveste nevoia de imagine fac ca piata imobiliara sa fie una Anca Rif, ZF Transilvania
26 martie 2003 CompaniiGhidurile de practica, o marfa rara in RomaniaDesi sunt privite ca un grad inalt de profesionalism, totusi multi medici se opun adoptarii lor obligatorii, ceeea ce ar impieta asupra libertatii profesionale. Max Constantinescu
19 decembrie 2012 CompaniiPiața de adezivi pentru construcții a stagnat în acest an, dar marii jucători au speranțe de creștere pentru 2013luni din 2012 comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, în contextul în care investițiile în proiecte mari se lasă în continuare așteptate, iar renovările continuă să facă legea Andreea Neferu
25 octombrie 2010 CompaniiTrei firme domină industria lemnuluiTrei companii austriece, Kronospan, Holzindustrie Schweighofer și Egger, fac legea pe piața de prelucrare a lemnului, o industrie care rulează anual peste 150 mil. euro. Ioana David