11 august 2010 CompaniiBrailact a început exporturile și a demarat producția sub mărcile private ale retailerilormenționat care au fost datoriile totale ale Brailact anul trecut, însă în 2008 acestea erau de peste 11 milioane de euro, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe Diana Tudor Stoica
3 decembrie 2010 CompaniiEvenimentul sfârșitului de an care i-a adus la un pahar de șampanie pe Tăriceanu, Vlădescu, Ruttenstorfer, Negrițoiu și Groningen: deschiderea Petrom City - galerie FotoPrintre cei care au venit să vadă cum arată cartierul general al Petrom s-au numărat Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României, Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe Roxana Petrescu
20 octombrie 2011 CompaniiTranzacție în servicii poștale: Poșta Austriacă a luat 26% dintr-o firmă locală. „Vrem să folosim oportunitățile de dezvoltare din 2013, când Poșta Română își pierde monopolul“compania PostMaster a finalizat cu o cifră de afaceri de 28,1 milioane lei (6,7 mil. euro) și un profit de 1,2 milioane lei (290.000 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe Mirabela Tiron
31 martie 2012 CompaniiJucătorii din industria mobilei nici nu iau în calcul alt scenariu decât creșterea afacerilor în acest an. Pe ce se bazează?înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 48,6 milioane de lei (11,5 mil. euro), în scădere cu 2,4% comparativ cu nivelul din 2009, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe Ioana David
17 iunie 2012 CompaniiProducătorii de BCA speră doar la stagnare, în condițiile în care construcția de locuințe nu își revinePotrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, compania Macon a avut afaceri de 108,2 milioane lei (25,5 mil. euro) în 2010. Ioan Dornescu - Mediafax
16 iunie 2012 CompaniiUn retailer care a rămas pe Calea Victoriei și în criză: magazinul din București a mers mai bine decât cele din ItaliaPotrivit site-ului Ministerului de Finanțe, în 2009, ultimul an pentru care sunt disponibile informații, cifra de afaceri a firmei prin care este operat magazinul Mengotti din București Cristina Roșca
5 iunie 2006 CompaniiBiserica isi rotunjeste veniturile pe BursaGeorgescu are 32 de ani, a terminat Facultatea de Finante – Asigurari din Timisoara si a urmat in ”96 un curs de agent de valori mobiliare, dar nu si-a mai luat si atestatul Ziarul Financiar
2 februarie 2006 CompaniiPatru candidati se bat pentru presedintia Burseiocupate in trecut se numara si cea de presedinte al subcomisiei “Piata de capital” din Senat din 1996 pana in 2000, iar intre 2001 si 1002, presedinte al Comisiei de buget-finante Andrei Chirileasa
21 mai 2008 CompaniiRazvan Cretu, director al Premiere Moving & Storage: Atuurile antreprenorilor: buna organizare, seriozitate, comunicare si respectConform datelor furnizate de site-ul Ministerului de Finante, cifra de afaceri a Premiere Moving & Storage a fost in 2006 de 77.000 de euro, iar pentru 2008 administratorul estimeaza Adriana Rosoga
16 mai 2008 CompaniiLiliana Paraipan, Eden Spa: Pionieratul intr-un domeniu nou inseamna avantajul primului venit, dar si riscurile unei piete needucateConform site-ului Ministerului de Finante, cifra de afaceri a Eden SPA dupa un an de activitate a fost in 2006 de aproximativ 114.000 euro. Adriana Rosoga