2 septembrie 2009 CompaniiLa iarna incepe greul, cand cheltuielile pentru casa vor creste, crede patronul AldisPrincipalii jucatori din piata preparatelor din carne sunt Cris Tim, Aldis, Angst, Caroli, Tabco-Campofrio si Elit Cugir. Diana Tudor Stoica
8 iunie 2010 CompaniiA&A Medical a obtinut reducerea amenzii data de Consiliul ConcurenteiIn 2008, CC a dat a doua cea mai mare amenda din istoria sa unui producator, Eli Lilly, si distribuitorilor, Mediplus, Relad si A&A Medical, pentru ca s-au inteles cu privire la Ioana David
10 septembrie 2012 CompaniiSubway a deschis restaurantul numărul șase din România în cartierul Pipera din Capitalăare în spate un francizat, neexistând un master-francizat pentru toată piața, precum în cazul concurenților de la KFC (adus de Gabriel Popoviciu) și Burger King (Marius Nasta și Eli Cristina Roșca
29 august 2011 CompaniiCum au evoluat afacerile Burger King într-un an în care consumul scădea cu peste 5%?Lanțul de restaurante, intrat pe piață în 2008 este controlat de oamenii de afaceri Marius Nasta și Eli Davidai. Cristina Roșca
7 mai 2012 CompaniiSubway își continuă expansiunea: restaurantul numărul doi s-a deschis la Clujare în spate un francizat, neexistând un master-francizat pentru toată piața, precum în cazul concurenților de la KFC (adus de Gabriel Popoviciu) și Burger King (Marius Nasta și Eli Cristina Roșca
12 noiembrie 2003 CompaniiSOMFAR, prima societate nationala de medicina farmaceuticasi farmaceutica, a declarat doctorul Dumitru Uta, presedinte al SOMFAR si director al Departamentului de Cercetare-Dezvoltare a filialei romane a companiei farmaceutice americane Eli Ziarul Financiar
23 august 2012 CompaniiAuchan, Tesco sau Wal-Mart ar putea prelua cele peste 80 de magazine Carrefour din România, anunță ReutersUn exit din România al Carrefour a mai fost speculat în anii anteriori, când în piață au apărut informații potrivit cărora tot Tesco urma să preia activitatea francezilor. Cristina Roșca
28 martie 2010 CompaniiCum au ajuns trei antreprenori romani de la „Nu te supara, frate” la afaceri de 12 milioane de euro din jucariiAntreprenorii romani iau in calcul si posibilitatea unui exit “Nu suntem impotriva ideii de exit din business. Mirabela Tiron
21 septembrie 2012 CompaniiKPMG și Țuca Zbârcea&Asociații vor fi consultanți la privatizarea PoșteiPremierul s-a aflat, luni, într-o vizită oficială la Bruxelles, unde s-a întâlnit și cu omologul său belgian,, Elio Di Rupo, pentru discuții privind proiectul de colaborare între Poșta Departamentul Economic - Mediafax
28 februarie 2011 CompaniiRomtelecom dă 8 mil. euro pe "rămășițele" Boom TVExplicația eșecului afacerii Boom TV: “Proiectul propus de DTH, Boom TV, se adresa unui sector de elită, premium, dispus a achita abonamente lunare de 10 euro, mult peste media Adrian Seceleanu