23 august 2010 CompaniiA fost vreodată România grânarul Europei?Nici măcar acest efort nu poate fi suficient pentru a sta la baza mitului de “grânar al Europei”, pentru că în 1938 producția medie la hectar a fost de 700 kg de grâu, iar Ziarul Financiar
16 februarie 2011 CompaniiAmericanii de la Alvogen l-au pus pe Scheușan șef pe vânzări în regiuneLaurențiu Scheușan, scurt CV 1993: termină Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara 1993-1997: medic la Spitalul Municipal din Timișoara 1997-1998: asistent universitar Ioana David
22 decembrie 2011 CompaniiGuvernul vrea și în 2012 banii companiilor de stat - surseacțiunile Romgaz, a atacat în instanță o decizie AGA din 2010 prin care Ministerul Economiei a decis transferul la bugetul de stat a 400 milioane de lei din profitul companiei din Mediaș Lidia Moise
15 noiembrie 2011 CompaniiExporturile reduc deficitul de cont curent al României, la nouă luni a scăzut cu 10,8%, la 3,79 miliarde euroDatoria externă pe termen mediu și lung a fost 75,292 miliarde euro la 30 septembrie 2011 (76,9% din total datorie externă), în creștere cu 3,3% față de 31 decembrie 2010. Ana Maria Neagu
8 decembrie 2011 CompaniiVrei sa cumperi teren agricol? În România este cel mai ieftin din EuropaPotrivit datelor companiei americane un hectar cotația medie a unui hectar de teren agricol din România se cifrează la 5.800 de euro, în timp ce aceeași suprafață costa dublu în Slovacia Gabriel Razi
22 noiembrie 2011 CompaniiFP: Companiile energetice își revizuiesc strategiile și ar putea ieși din unele piețe. România nu este exlcusăAstfel, pe termen mediu, 11.000 de angajați ai grupului vor fi concediați. Roxana Petrescu
28 decembrie 2011 CompaniiAproape jumătate din vânzările din retailul tradițional vin din tigăriAcestea au însă în medie o suprafață mai mare decât a chioșcurilor sau a alimentarelor. Cristina Roșca
9 septembrie 2011 CompaniiO ultimă șansă pentru Arpechim: cumpără statul compania pe care Petrom se pregătește s-o dezmembreze?Un alt subiect abordat a fost cel al gazoductului Nabucco, proiect în care este implicat atât OMV, cât și transportatorul de gaze Transgaz Mediaș (TGN). Carol Dan - Mediafax
18 august 2011 CompaniiCine este sârbul care a adus Max Mara pe Calea VictorieiLa momentul respectiv reușea să vândă în medie o pereche de pantofi pe zi. Cristina Roșca
1 decembrie 2011 CompaniiUn român cheltuie 3,7 euro lunar pe cosmetice și cremeAceastă performanță poate fi explicată prin faptul că un român cheltuie în medie 16 lei (3,7 euro) pe lună pe produse de profil, mult sub bugetul unui vest-european sau chiar al unui Cristina Roșca