22 septembrie 2011 EvenimentDeficit bugetar zero, scutul de protecție al României ca să nu derapeze din cauza crizei internaționale.” Duca recomandă autorităților și Ministerului de Finanțe ca, în bugetul pentru anul viitor, să inverseze raportul dintre cheltuielile de capital și cheltuielile curente, sociale Iulian Anghel
30 iulie 2012 EvenimentGata cu politica! Stăviliți seceta, atrageți fonduri UE, listați RA-APPS pe bursă, puneți manageri privați și treceți munții cu o autostradăDeocamdată niciuna dintre cele două autostrăzi nu se află în construcție și nici măcar fondurile prin care se va finanța realizarea celor două șosele nu sunt încă stabilite. Mirela Turlan
23 octombrie 2026 EvenimentPrincipalele prevederi ale programului de guvernare în plan fiscal, economic și social, dar și pentru sprijinirea companiilor. Se introduce o taxă nouă, „exit tax”. Despre ce este vorba?La noi, scopul este ca România să impoziteze valoarea generată pe teritoriul său înainte ca profiturile finale să fie realizate și încasate în străinătate. Iulian Anghel
16 noiembrie 2008 EvenimentZF - scurta istorieTransilvania – corporate affairs manager Teraplast Bistrita Ioana Tipau, redactor Business International – director financiar La Fantana Ioana Leaua, redactor Finante-Banci Ziarul Financiar
4 februarie 2014 EvenimentGuvernul încearcă să elibereze bani în consum printr-un bailout pentru bănci, suportat de la bugetVa fi o schemă la care persoanele fizice vor aplica la bănci, iar apoi vor veni cu dovada la Finanțe și vor beneficia de un credit fiscal (o scutire de la plata impozitului pe venit Adelina Mihai
11 noiembrie 2010 EvenimentBăsescu către investitori: Munca la negru a devenit sport naționalBogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul de Finanțe: Succesul programului “Prima casă” ne face să vrem să-l continuăm și să creștem gradul de implicare a băncilor. Adelina Mihai
20 iulie 2013 EvenimentCazul Omar Hayssam: principalele evenimente de la condamnarea sa până la predarea către Poliția RomânăSRL – care, în scopul ascunderii faptelor ilicite, simulau încheierea de contracte cu alte firme fantomă. 6 noiembrie 2010 – Directorul SRI, George Maior, declară, la Laura Mitran - Mediafax
30 septembrie 2026 EvenimentZF Health & Pharma Summit 2026, ziua 2 - partea I. Managerii și antreprenorii din sănătate: Secțiile de urgență au devenit „policlinici“ naționale, dar doar 20% dintre cazuri sunt cu adevărat urgențe. Investim și ne dezvoltăm să putem susține cererea mare♦ Spitalul nu este un SRL și nu contează doar balanța între venituri și cheltuieli. Contează mult mai multe lucruri. Ramona Cornea
24 noiembrie 2010 EvenimentDupă 20 de ani. Petre Roman: Cea mai mare eroare este că statul a ajuns la dispoziția politicienilor” Petre Roman spune că, “la schimb”, a primit atunci posibilitatea de a vorbi direct cu responsabilul pentru FMI din partea Trezoriei americane (ministerul de finanțe Iulian Anghel
7 decembrie 2008 EvenimentVosganian: Veniturile bugetare s-au decuplat de la cresterea economica; firmele acum prefera sa se indatoreze la statCa ministru al economiei si finantelor expunerea strategiei internationale a fost pe economie, dar expunerea curenta a fost pe finante.” Primul-ministru a evocat de curand situatia Claudia Medrega