23 decembrie 2010 Ziarul de DuminicăCei patru care au luptat la Austerlitz/ de dr. Adrian-Silvan IonescuS-a dedicat cercetării și, din 1995 până în prezent, este cercetător științific I la Institutul de Istorie “N. Iorga”. Doctor în științe istorice (1997). Adrian Voicu
17 noiembrie 2011 Ziarul de DuminicăProgramul Târgului Internațional Gaudeamus. Ziua a treia” Invitați: Elena Francisc și Horia Țurcan BURSA DE CONTACTE – NIVELUL 3.20 Eveniment permanent: În cadrul Bursei de Contacte, într-un spațiu dedicat, va funcționa zilnic Ziarul de Duminica
12 iulie 2012 Ziarul de DuminicăVivi Drăgan Vasile: ”În România, filmul de public lipsește cu desăvârșire” (I)/ de Andreea Chiriac HenteaNu există niciun film pentru copii, nici unul muzical în douăzeci de ani. Am dat doar două exemple. Andreea Chiriac Hentea
9 iulie 2015 Ziarul de DuminicăCarmen Lidia Vidu: „În România, teatrul independent înseamnă cârciumă”/ de Patricia MarinescuȘi filmul ăsta documentar le este dedicat. Un moment a fost acela când am montat la Teatrul Național „Privighetoarea și trandafirul”, după Oscar Wilde. Patricia Marinescu
24 martie 2003 Ziarul de DuminicăMachu Picchu, Ierusalimul Americiilocal), dar este, mai cu seama, ciudad catedral sau nodul spiritual (Urubamba); finalul acestei orchestratii revine celor sase monoliti de granit porfiric ce strajuiesc altarul dedicat Pop Simion
14 decembrie 2007 Ziarul de DuminicăFilosofia sexuluiNemtii stiu sa faca masini si unelte, asa ca in filmele lor erotice amantii par niste vidanjori constiinciosi, iar sexul oral e ca o demonstratie cu un nou tip de pompa aspiro-respingatoare Radu F. Constantinescu
27 septembrie 2004 Ziarul de DuminicăCodul lui da VinciLa Biserica Saint-Suplice din Paris, de pilda, exista un obelisc alaturi de care calugarul span ucigas din carte invoca divinitatea pentru a obtine Sfantul Graal. Dan Brown
11 august 2006 Ziarul de DuminicăDinti albimacar pentru vremurile astea… Se referea la nebunia Ofeliei, care in jumatate din timp credea ca era camerista faimosului iubitor de arta din secolul al XV-lea, Cosimo de Medici Zadie Smith
26 martie 2001 Ziarul de DuminicăAdrian Marino - Autoportret cu societate: "Viata mea a fost mai uneori decat cea mai formidabila fictiune"Un om subtire, traducator al lui Proust, critic muzical, redactor la Revista Fundatiilor Regale. “Ii vezi pe astia? Ziarul Financiar
11 aprilie 2008 Ziarul de DuminicăUn fel de jurnalPe la 1,40 noaptea, la Pascani, intra in compartiment un tanar gras si vorbaret (pe ucraineana). Gata odihna! Dar in curand (2,30) ajungem la Suceava, unde se urca multa lume. Petre Solomon