26 iunie 2011 Bănci și AsigurăriAxa Life Insurance și-a majorat capitalul social cu 28,7 milioane lei, la 80,5 milioane leiSocietatea Axa Life Insurance, parte a grupului francez Axa, și-a majorat capitalul social cu 28,7 milioane de lei, la 80,5 milioane de lei, prin aport în numerar, operațiunea fiind Adrian Dumitrache - Mediafax
12 octombrie 2011 Business InternaţionalCine a fost invitat în iunie la Bilderberg, locul unde se adună cei mai puternici oameni ai planeteiOameni politici și foști oficiali de stat, președinți ai celor mai importante bănci și multinaționale, conducători ai organizațiilor internaționale, profesori și jurnaliști se află Ramona LOZNIANU
27 iunie 2011 Business InternaţionalSăptămâna în care se decide viitorul Greciei și al zonei euroStatele europene au intensificat eforturile de a convinge investitorii privați să nu renunțe la datoriile grecești să participe la cea de-a doua salvare a Greciei, însă tot acest efort Bogdan Cojocaru
13 octombrie 2011 Ziarul de DuminicăAlex Ștefănescu: „Cine m-a blestemat să ajung critic literar”/ de Daniel Cristea-EnacheȘtefănescu, ați scris nu numai cărți de critică și sinteze de istorie literară, ci și pagini de jurnal, confesiune, portretistică în aqua forte, publicistică literaturizată. Daniel Cristea Enache
27 aprilie 2012 PoliticăGuvernul Victor Ponta. Numele vehiculate pentru noul cabinetFoști miniștri precum Ilie Sârbu, Mariana Câmpeanu, Ioan Rus, Andrei Marga și persoane care ar prelua pentru prima dată portofolii, precum Liviu Voinea, Titus Corlățean, Relu Fenechiu Mediafax
7 martie 2013 Business InternaţionalGrecia a declarat război demnitarilor și politicienilor care fac evaziune fiscalăUn procuror grec a acuzat trei foști miniștri de evaziune fiscală, unul dintre ei fiind ministru de finanțe când Grecia a intrat în zona euro în 2001 și suspectat că a ascuns în conturi Ioana Nita
16 iunie 2013 Business InternaţionalAngajații Bank of America recompensați de bancă pentru atingerea target-urilor la confiscarea de locuințeStatele Unite, a recompensat angajații cu bonusuri și carduri de cadouri pentru atingerea cotelor fixate pentru confiscările de locuințe, potrivit declarațiilor date în justiție de foști Anca Dumitrescu - Mediafax
9 februarie 2007 ZF 24Energoutilaj si-ar putea majora capitalul cu 2,5 mil. leiEnergoutilaj Bucuresti intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 2,5 milioane de lei, la 14 milioane lei, prin aport in numerar din partea actionarilor si compensarea unor creante Ziarul Financiar
31 ianuarie 2007 ZF 24Dijmarescu: Cresterea economica a Romaniei va incetini in acest an la circa 6%Economia Romaniei va continua sa se dezvolte rapid in acest an, stimulata de investitii si consum, dar amplificarea deficitului de forta de munca va limita cresterea la circa 6%, a Ziarul Financiar
29 ianuarie 2007 ZF 24Romanel si-a majorat capitalul cu 13,79 mil. lei, la 16,03 mil. leiImportatorul si retailerul de produse electronice si electocasnice Romanel si-a majorat capitalul social cu 13,79 milioane de lei, pana la 16,03 milioane de lei (4,7 milioane euro), prin aport Ziarul Financiar