7 august 2011 CompaniiStarBev despre alegerea Staropramen pentru dezvoltare regională: Atuul său este că vine din CehiaÎn cazul unui exit, cumpărătorul va fi interesat de un portofoliu cu mărci cât mai puternice, prezente în cât mai multe state. Ioana David
12 decembrie 2011 Monitorul OficialActe apărute luni, 12 noiembrie, în Monitorul Oficial nr. 08762011 Emitent: Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului Ordin privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița “Elim Ziarul Financiar
24 august 2011 Burse - Fonduri mutualeSIF-urile vând BRD ca să raporteze profit, iar FP cumpără pentru că nu are altceva. Poate că ar trebui să negocieze și pentru un pachet din BCRUn exit parțial ar fi mai indicat în acest context, însă dacă SIF-urile vând din deținerile lor către Erste atunci își pot pierde atuurile pe care le au acum și automat participațiile Andrei Chirileasa
6 decembrie 2011 OpiniiOpinie Adrian Vasilescu: Mai este România o țară industrializată? (5)În Europa de dinainte de război, prin voință populară, dar cu deosebire prin acțiune inteligentă, datorată unei mase critice de elite pe care România reîntregită și-a format-o și a Adrian Vasilescu
7 august 2012 CompaniiPiața farma a intrat pe scădere în T2: accentul se pune pe profitabilitate și mai puțin pe vânzăriLa nivelul pozițiilor 11-20 au existat trei modificări: Johnson & Johnson a crescut două poziții, Menarini o poziție, iar Elil Lilly a căzut trei locuri. Ioana David
18 ianuarie 2012 EvenimentGuvernul român a încercat fără succes un gest de calmare a protestatarilor, scrie presa străinăViitorul Guvernului era incert marți noaptea, în condițiile în care protestatarii au continuat să ceară demisia președintelui, apreciază sursa citată, adăugând că percepția unei elite Ioana Bojan
4 iulie 2000 Business Hi-TechNokia, numarul castigatorFinlandezii descopera o adevarata pasiune pentru telefoanele mobile, transformand un obiect destinat initial unei elite intr-un bun de consum pe scara larga. Silviu Sepciu
10 septembrie 2000 Business Hi-TechTiscali preia controlul World OnlineConsiderat printre cei mai eficienti antreprenori italieni, el este convins ca firma pe care a infiintat-o are un viitor in elita e-business-ului european. Silviu Sepciu
6 februarie 2006 Prima paginaErste: Incercam sa cumparam si actiunile SIF-urilor la BCRPrin contractul de privatizare, Erste Bank le-a dat SIF-urilor confortul unei perspective de exit prin listarea actiunilor BCR in termen de trei ani de la preluarea pachetului majoritar Catalin Ciocan
13 decembrie 2005 CompaniiRaiffeisen finanteaza un proiect rezidential al GTC de 25 de milioane de euroIntrarea dezvoltatorului pe segmentul rezidential din acest an reprezinta o schimbare de strategie si se petrece dupa ce a experimentat cu succes primul exit dintr-un proiect imobiliar Adrian Mirsanu