8 iulie 2010 Bănci și AsigurăriBRD a dat credite de 250 mil. euro prin "Prima casă" în ultimul anBRD a dat în ultimul an credite ipotecare în valoare de 250 de milioane de euro prin „Prima casă”, reprezentând circa 28% din totalul împrumuturilor acordate de bănci prin acest program Ciprian Botea
6 iulie 2010 Bănci și AsigurăriGhețea: Băncile nu vând fabrici, uzine, case și limuzine, pentru că nu există piață. “Vindem fabrici, uzine, case și limuzine. Nu-i adevărat, nu se vinde nimic sau se vinde foarte puțin pentru că nu există piață pentru așa ceva. Ziarul Financiar
18 iulie 2010 ProprietăţiPrima Casă are probleme din cauza "lentorii" cu care se emit autorizațiile de construcțieproblemă cu care se confruntă cei care doresc să își construiască singuri sau în asociere o locuință și vor să beneficieze de garanție guvernamentală în cadrul programului Prima Casă Ziarul Financiar
18 iulie 2010 PoliticăPeste 1.000 case trebuie reconstruite în urma inundațiilor, Boc cere amplasarea în zone neinundabileAproximativ 1.033 de case vor trebui reconstruite în urma inundațiilor din această vară, a anunțat duminică premierul Emil Boc, solicitând prefecților, într-o videoconferință, să supravegheze Ziarul Financiar
8 martie 2011 Bănci și AsigurăriCe mai vinde CEC Bank pe site: case executate silit, dar și spații propriiCEC Bank, singura bancă de top rămasă în portofoliul statului, a programat la licitație în următoarea lună și jumătate aproape o sută de case și terenuri executate silit deoarece proprietarii Ciprian Botea
20 februarie 2011 Bănci și AsigurăriING reduce de la 35% la 25% avansul pentru ipotecarele „ING de Casă nouă“Olandezii de la ING relaxează condițiile de acordare a creditului ipotecar „ING de Casă nouă“, reducând avansul minim solicitat de la 35% la 25% din suma împrumutată. Razvan Voican
30 ianuarie 2011 Bănci și Asigurări„Prima casă“ reîncepe după ce garanțiile de 200 mil. euro au fost repartizate băncilorBăncile primesc din nou dosare pentru credite ipotecare prin „Prima casă“ după ce Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), care administrează garanțiile de stat în Ciprian Botea
16 ianuarie 2011 Bănci și AsigurăriCu o cerere tot mai slabă, plafonul la „Prima casă“ scade la 200 mil. €Programul „Prima casă“, prin care guvernul acordă garanții băncilor pentru creditele ipotecare vândute, va avea în 2011 un plafon de 200 de milioane de euro, în condițiile în care cererea Liviu Chiru
20 martie 2011 Bănci și AsigurăriRaiffeisen vine cu variantă proprie la „Prima casă“ după ce și-a epuizat garanțiileRaiffeisen Bank, a treia bancă locală, a dezvoltat o variantă proprie de credite ipotecare similare cu cele vândute în cadrul programului guvernamental „Prima casă“, după ce și-a epuizat Liviu Chiru
31 martie 2011 Bănci și Asigurări„Prima casă“ IV este atractivă: trei bănci de top spun că intră în jocBCR, BRD și Bancpost, trei bănci din top zece, au anunțat deja că sunt interesate să participe la ediția a patra din „Prima casă“, în care Guvernul mai garantează doar 50% din creditele Ciprian Botea