19 august 2010 Bănci și AsigurăriAustriecii de la Volksbank l-au adus la conducerea retailului pe Lucian Cojocaru de la BRDEl a fost un colaborator apropiat al șefului diviziei de retail a BRD, Sorin Popa. Liviu Chiru
30 septembrie 2010 Bănci și AsigurăriȘtiri pe scurt - Bănci și asigurări - 1 octombrie 2010Trenca Ioan, 61 de ani, profesor la Universitatea Babeș Bolyai, Dumitru Beze, în vârstă de 36 de ani, președintele Asociației Investitorilor pe Piața de Capital, și economiștilor Popa Ciprian Botea
3 martie 2011 Ziarul de DuminicăPremii muzicale de sezon/ de Oltea Șerban-Pârâuau avut-o ca vedetă pe compozitoarea octogenară Felicia Donceanu (foto 1) – ea fiind aleasă dintre nominalizații pentru Marele Premiu care au fost, alături de ea, Temistocle Popa Adrian Voicu
28 octombrie 2010 Ziarul de DuminicăFamilia Lamotescu/ de Mihai Sorin RădulescuÎntâiul strămoș cunoscut era popa Radu din Lămotești (decedat în 1746), ai cărui urmași au intrat prin căsătorii în protipendadă. Adrian Voicu
24 noiembrie 2010 Ziarul de DuminicăVineri încep Galele Iașului UniversitarPopa”, din Iași, Biblioteca Centrală Universitară “M. Eminescu”, Muzeul Național al Literaturii Române București, Primăria Municipiului Iași. Stan Constantin
8 decembrie 2011 Bănci și AsigurăriAlexandre Maymat, șeful SocGen Camerun, va prelua conducerea BRD în prima parte a lui 2012Sorin Popa va pleca la Paris chiar pe postul de consilier al lui Mattei, însărcinat cu dezvoltarea rețelei internaționale a grupului francez. Razvan Voican
24 noiembrie 2011 Bănci și AsigurăriNe-ați pus să privatizăm băncile, iar acum vreți să ne lăsați fără finanțare.” Cristian Popa, viceguvernator al BNR, consideră că o eventuală reducere masivă a finanțărilor băncilor – mamă către subsidiarele din România ar duce la o creștere economică Claudia Medrega
26 aprilie 2012 Ziarul de DuminicăLaureații UNITER 2012/ de Ziarul de duminicăPremiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: “Shylock”, de Gareth Armstrong, regia artistică Răzvan Popa, o producție a Societății Române de Radiodifuziune Ziarul de Duminica
23 august 2012 Ziarul de DuminicăUn manual de pictură pentru mileniul III/ de Daniel Nicolescule rămână aproape… “ Constantin Flondor și gruparea NOIMA – Ciprian Bodea, Dan Gherman, Sorin Neamțu, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, Robert Koteles, Liliana Popa Daniel Nicolescu
10 decembrie 2012 PoliticăUluit de înfrângere, PDL caută vinovații: Dacă mergeam singuri în alegeri, nu pierdeam în halul ăsta! Se așteaptă demisia lui Blaga. ARD este istoriepentru al doilea mandat de senator în județul Arad, iar potrivit rezultatelor parțiale ale Biroului Electoral Județean el are 28,4% din voturi, în timp ce contracandidatul său Dorel Popa Iulian Anghel