11 noiembrie 2009 Ziarul de DuminicăFOILETON/ Ura (3). Primul Secretar face investigatiiTu vii cu planorul la sol. Tu ai in miini comenzile. Tu, tu, tu, tu, tu. Numai tu. Și atunci? Cum e posibil? Cornel George Popa
25 ianuarie 2021 InfoÎntre America și China poate alegem RomâniaUnde ne aflăm În ultimii patru ani, America președintelui Donald Trump s-a aflat angrenată într-un război comercial cu China lui Xi Jinping, război care are rădăcini în cele două Publicitate
3 aprilie 2012 EvenimentCe s-a întâmplat cu spitalele din România închise în urmă cu un anAmbulatoriul integrat va avea cabinete pe specialitățile medicină internă, cardiologie, pediatrie, ORL, oftalmologie, obstetrică – ginecologie, chirurgie generală și laboratoare Mediafax
28 august 2013 EvenimentProiectul de minimis a sărit în aer în 5 minute „Am muncit toată vara la un plan de investiții și nu l-am putut depune“Cei care au reușit spun că nu le-a fost greu să înscrie proiectele Daniel Radu, administrator și asociat unic al companiei producătoare de ciorapi de damă Magnum SX SRL, a reușit Adelina Mihai
30 septembrie 2026 EvenimentRolul farmacistului trebuie readus în prim-plan, să fie văzut din nou ca un specialist în sănătate. „La Facultatea de Farmacie din Iași au fost 23 de candidați la 126 de locuri“ (II)Respectăm profesia, dar până la urmă e un SRL cu contabilitate, cu intrări, cu ieșiri. Ștefan Stan
9 ianuarie 2014 Ziarul de DuminicăMedicina bolnavă/ de Rareș Năstase, Ioana Racu, Mirela Cosma, Marius Cesane, Georgiana Baciu. GALERIE FOTOCabinetul unui medic de familie functioneaza in prezent ca un SRL, unde doctorul este patron. Ziarul de Duminica
30 septembrie 2013 ZF 24Guvernul ignoră construcțiile care vor scădea sub 9 mld. €, deși România are doar 500 km de autostradă și trenurile circulă cu 46 km/orăCând ai o afacere cu 100 sau 1.000 de angajați, ai și o responsabilitate socială“, afirmă Raul Doicescu, președintele firmei de construcții Bog’Art SRL, companie cu o cifră de afaceri Andrei Cîrchelan
4 octombrie 2026 Pwc 35 de Ani în RomâniaPwC, 35 de ani în România. Întrebarea este ce urmează pentru firma de audit și consultanță într-o lume care se mișcă din ce în ce mai repede♦ Oferă servicii de consultanță în tranzacții majore în alte câteva industrii: siderurgie (Mechel preia Laminorul SA și Donau Commodities SRL), sectorul farmaceutic și al serviciilor Cristian Hostiuc
2 februarie 2012 Ziarul de DuminicăRegina Sudului/ de Arturo Pérez-Reverte Gutiérrezinclusese printre cele mai elegante douăzeci de femei din Spania, în aceeași perioadă în care El Mundo informa despre ultima investigație judiciară asupra afacerilor ei pe Costa del Sol Arturo Pérez-Reverte Gutiérrez
14 iunie 2012 Ziarul de DuminicăMonumentul Eroilor Aerului. File din dosar (I)/ de Emanuel BădescuDintre ei, 4, cei mai înalți, urcau până în vârful obeliscului, la aproximativ 17 m de sol, având la mijloc o bară de fier, lată de 50 cm, care urma să intre cu un metru în figura Emanuel Badescu