30 august 2010 CompaniiMotorina și benzina „se luptă“ pentru un loc fruntaș în topul scumpirilor la nivel europeanMariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, cea mai mare companie locală, a explicat recent că în mod normal, concurența dintre firmele de profil pentru atragerea clientului ar fi trebuit să ducă Roxana Petrescu
11 mai 2011 CompaniiProfitul net al OMV Petrom a crescut cu 4% în primul trimestru, iar vânzările au urcat cu 27%datorită producției mai mari de gaze în România și a volumelor de hidrocarburi mai mari în Kazahstan”, a declarat în raportul financiar directorul general executiv al companiei, Mariana Stefan Musgociu - Mediafax
12 ianuarie 2011 ProfesiiȘomajul a scăzut nouă luni consecutiv în 2010, după 20 de luni de creștereDatele nu trebuie privite cu prea mult optimism”, este de părere Mariana Câmpeanu, fost ministru al muncii și membru în Comisia pentru muncă în Camera Deputaților. Adelina Mihai
2 ianuarie 2011 ProfesiiSchimbarea secolului pe piața muncii: din 2011, cărțile de muncă devin istorieOricum, cert este că aceste cărți de muncă ar fi trebuit desființate de mult, pentru că în alte state s-a trecut deja la sisteme electronice mai avansate”, susține Mariana Câmpeanu Adelina Mihai
20 martie 2011 OpiniiOpinie Cristian Hostiuc, ZF: Indicele Gheorghe/ Mândruțescu – al creării de noi locuri de muncăamerican Oracle în România, nu au fost în luptă să se bată cu PSD-ul și PNL-ul, cu Hossu, cu Dumitru Costin, cu Cezar Corâci sau cu Marius Petcu. Cristian Hostiuc
9 iulie 2012 Fonduri UEȚinta de absorbție a fondurilor europene este deja ratatăMinistrul muncii Mariana Câmpeanu a susținut ieri și că Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) stă “sub semnul suspendării” (după ce acesta Iulian Anghel
22 februarie 2012 Burse - Fonduri mutualeProfitul record și gazele din Marea Neagră umflă prețul acțiunilor PetromContează și lichiditatea și free-float-ul, care sunt foarte reduse”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom. Andrei Chirileasa
28 februarie 2012 EnergieLiberalizarea prețurilor și investițiile "în vânt", cele mai dezbătute subiecte în prima zi de summitForumul ZF Power Summit ’12 organizat de ZF va continua și astăzi, când vor vorbi printre alții Mariana Gheorghe, CEO al Petrom și Frank Hajdinjak, CEO al E.ON România. Roxana Pricop
19 iunie 2000 Burse - Fonduri mutualeInceput de saptamana apatic pe cele doua piete bursierePiata Rasdaq a inregistrat ieri o sedinta de tranzactionare apatica, marcata de o lipsa acuta a investitorilor si un somaj tehnic al traderilor specializati pe aceasta piata. Radu Stoica
8 iunie 2006 CompaniiRomtrans ataca curieratul intern pentru a compensa scaderea activitatii vamaleva constitui un punct de sprijin pentru depasirea mai facila a momentului aderarii Romaniei la UE, care va reduce semnificativ volumul operatiunilor de vamuire”, a declarat Mariana Ziarul Financiar