Tinerii dobândesc competențele necesare la locul de muncă după ce sunt incluși în programe de formare profesională, însă pentru a se dezvolta trebuie să știe cum să învețe, iar în prezent nu mai au acest exercițiu, este de părere Roxana Tesiu, directorul de resurse umane al furnizorului de servicii de tip BPO Wipro.

„Avem o problemă cu forța de muncă tânără, pentru că observăm o scădere nu în privința competențelor, ci în ceea ce privește faptul că nu mai au acel ceva care le asigura potențialul de dezvoltare, lucru care provenea de regulă dintr-o școală bine făcută. În mod cert cauza pentru această situație este performanța scăzută a sistemului de educație“, a spus Roxana Tesiu, care coordonează politicile de resurse umane pentru cei aproximativ 800 de angajați ai Wipro în centrele din Timișoara și din București.

Wipro Technologies este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de outsourcing din lume.

Pe plan local compania a avut afaceri de 23 de milioane de euro anul trecut (în creștere cu aproape 5% față de anul anterior), potrivit datelor raportate de companie la Ministerul de Finanțe.

Citiți mai multe detalii aici

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.11.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.