29 noiembrie 2010 EvenimentInvestițiile și consumul vor fi motoarele economiei în 2011, anticipează Comisia Europeanăacest lucru poate oferi unele stimulente pe termen scurt în ceea ce privește cererea internă, însă antrenează costul grav al reducerii severe a potențialului de creștere pe termen mediu Claudia Medrega
13 decembrie 2010 EvenimentFinalul „Rabla“ a accelerat înmatriculările de mașini la maximul din acest anÎn cadrul programului “Rabla” din acest an s-au vândut peste 55.000 de mașini potrivit statisticilor Administrației Fondului pentru Mediu, fiind utilizate peste 164.500 Bogdan Alecu
14 decembrie 2010 EvenimentLegea educației a trecut. Din 2012 vor merge la școală două generații de copiiAlte noutăți ale legii educației sunt că vârsta de începere a învățământului obligatoriu va fi unificată, iar clasele vor avea o medie de 20 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai Cristina Stoian
8 noiembrie 2010 Eveniment100 mld. euro pentru regiunea Dunării. Se face canalul Dunăre - București?Noi avem proiecte de aproape nouă miliarde de euro propuse pe Bazinul Dunării, pe Bazinul Tisei, dar și pe infrastructură și pe mediu”. Adrian Voicu
13 martie 2011 EvenimentIsărescu cere din nou politicienilor un ritm susținut al reformelor dacă vrem să avem euro cât mai aproape de 2015Polonia, Cehia și Ungaria folosesc criza datoriilor din zona euro drept scuză pentru a întârzia aplicarea măsurilor necesare pregătirii economiilor în vederea adoptării monedei unice Claudia Medrega
13 iunie 2011 EvenimentCele mai optimiste planuri de la începutul crizei: un sfert dintre firmele românești fac angajări în perioada următoareDeși au planuri optimiste de angajare, recruiterii spun că salariile oferite noilor angajați sunt mai scăzute, în medie, cu 20% față de perioada de dinainte de criză. Adelina Mihai
13 iunie 2011 EvenimentBNR este prinsă între ciocan și nicovală: trebuie să susțină redresarea economică, dar să reducă și inflațiaUn mediu cu o inflație mai redusă, combinat cu o îmbunătățire moderată a creșterii cererii interne care neutralizează creșterea modestă a cererii externe ar trebui să simplifice dilema Claudia Medrega
31 mai 2011 EvenimentTrezoreria presează băncile să îi împrumute lei pe termene mai lungiAstfel ar urma să fie vândute în iunie note pe termen mediu și lung în valoare de 0,5 până la 1,5 mld. euro. “Pe piețele internaționale avem o percepție relativ bună și putem Liviu Chiru
1 noiembrie 2011 EvenimentStart în operațiunea „un măr pe zi“ pentru 1,6 milioane de elevi. O barcă de salvare pentru unii producătorigrupului de producători de mere din Dedrad-Batoș, județul Mureș, care a recoltat în acest an 7.000 de tone de mere, în valoare de circa 5 milioane de euro, având în vedere un preț mediu Gabriel Razi
25 octombrie 2011 EvenimentCe Românie au văzut ochii Regelui Mihai I în urmă cu 90 de aniDupă reforma agricolă, producția medie a scăzut de la 12,3 chintale/hectar, în 1912, la 10,2 chintale/hectar, în 1936, la grâu, situația fiind valabilă și pentru alte culturi. Iulian Anghel