26 martie 2015 Ziarul de DuminicăLegile frontierei/ de Javier Cercasvechi și eram gata să ne dăm bătuți și să ne ducem la culcare cu burta goală după plimbarea deprimantă și drumul lung, când am dat de un local deschis și la doi pași de hotelul nostru Ziarul de Duminica
23 iunie 2010 Ziarul de DuminicăC. Noica: Nici o zi fără o bucurie!Se vede că n-a învățat nimic, până azi, din ceea ce-i scria Noica: “Mâhnirile D-voastră îmi sunt de înțeles ca om, dar nu și ca poet. Vasileanu Marius
22 iulie 2009 Ziarul de DuminicăINTERVIU / Dan Shafran: „Un Premiu Nobel acordat unui scriitor român ar insemna imens de mult nu numai pentru acel scriitor, ci pentru intrega literatură română"Același lucru s-a intâmplat și cu un spectacol montat de un teatru din Stockholm in colaborare cu Institutul nostru. Claudiu Komartin
19 august 2010 Ziarul de DuminicăSimplitatea elaboratăChiar și cele două romane, Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi și Circul nostru vă prezintă: se situau cumva la granița dintre nuvelă și roman. Cretu Bogdan
7 octombrie 2010 Ziarul de DuminicăLe Divorce/ de Diane JohnsonCând am intrat în casă pentru prânz, ne-a urmat cu un mers șchiopătat. Ziarul de Duminica
22 septembrie 2010 Ziarul de DuminicăDicționar universal al spionilor (IV). Cel mai periculos spion atomicdincolo de clișee, mistificări și exagerări, de trecutul, prezentul, probabil și viitorul unui domeniu care se împletește atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria și existența noastră Dr. Alexandru Popescu
24 februarie 2011 Ziarul de DuminicăRegele Mihai și Mareșalul Antonescu (I)/ de Petre Țurlea.” Și încheia cu: “Trăiască Prezidiul Suprem și marea noastră vecină, URSS. Petre Turlea
27 ianuarie 2011 Ziarul de DuminicăLecții noi/ de Daniel Cristea-EnacheChiar felul indirect în care marele personaj apare aici spune ceva despre modalitatea de reprezentare care, ea, aparține poetei noastre. Ziarul de Duminica
21 octombrie 2010 Ziarul de DuminicăDicționar universal al spionilor (VIII). „Tigrul” și agentul „cameleonic”/ de dr. Alexandru Popescuclișee, mistificări și exagerări, de trecutul, dar și de prezentul, probabil și de viitorul unui domeniu care se împletește atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria și existența noastră Dr. Alexandru Popescu
28 octombrie 2010 Ziarul de DuminicăDicționar universal al spionilor (IX). Un maestru al manipulării inocenților/ de dr. Alexandru Popescuclișee, mistificări și exagerări, de trecutul, dar și de prezentul, probabil și de viitorul unui domeniu care se împletește atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria și existența noastră Adrian Voicu