stil
98 articole · RSS
Religia poate naște poezie, încă/ de Felix Nicolau
Daniela Șontică este un instrumentist care își desăvârșește arta prin exerciții de stil constante. Ca în cazul oricărui virtuoso, e important să îi urmărești nuanțele din frazare în Iubita c...
Tinerii anilor 70/ de Stelian Țurlea
Unii dintre cei de vârsta mea (dar nu numai) au plăcut-o enorm pe Patti Smith, alții măcar își amintesc câteva dintre hiturile ei, alții chiar versuri. Patti Smith a fost (mai este, trăiește...
Primul roman al lui Hemingway/ de Stelian Țurlea
Un roman publicat în 1926*), după două volume de povestiri, eclipsat de mai celebrul „Fiesta”, apărut în același an, dar care anunță fără dubiu stilul scriitorului și chiar evoluția sa. Deși...
Zece informații despre stil care sunt înțelese greșit
Să fii bine îmbrăcat nu e accidental, ci este un întreg proces. Îți oferim zece imperative de stil care te vor ajuta să stăpânești "meseria". 1. Costumul Ți-ai cumpărat un costum frumos și...
Evoluția stilului lui Barack Obama
Dacă vrei un model de om care a reușit să facă ce și-a propus în viață, acesta e cu siguranță Barack Obama. Este absolvent al Dreptului, iar cariera politică la nivel înalt și-a început-o în...
Vile neoromânești/ de Stelian Țurlea. GALERIE FOTO
Stilul neoromânesc apare la sfârșitul veacului al XIX-lea, odată cu trezirea conștiinței naționale. Este stilul orginal de inspirație națională, din arhitectura românească.
Din nou despre Jung/ de Ziarul de duminică
E.A. Bennet l-a întâlnit pentru prima dată pe Jung la începutul anilor 1930 iar, între 1935 și 1961, cei doi au menținut un contact neîntrerupt. Relatările întâlnirilor, adunate în această c...
Regulile de stil ale unui om de afaceri
Nu trebuie să conduci o afacere ca să te îmbraci ca un businessman. Inspiră respect și putere cu aceste zece reguli de stil. Regula nr. 1: Combină cu succes și îndrăzneală cămașa și cravata...
Bucureștiul neogotic (III)/de Emanuel Bădescu
Tot în 1851 a început și construcția, nefiind vorba de o restaurare, a Bisericii Sf. Gheorghe-Nou. Planurile, întocmite de cunoscutul arhitect Xavier Villacrosse, erau circumscrise unui stil...