18 aprilie 2013 Ziarul de DuminicăStrăzile Bucureștilor – mică istorie sentimentală în imagini (LXVII). Baia de Fier, Olari, Cavafi și altele/ de dr. Alexandru Popescu. GALERIE FOTOsediul unor prăvălii, precum și „case de cartier”, dar, în general, acestea au fost înlocuite de imobile cu etaj, construite în perioada interbelică, cum este acela în care a locuit medicul Dr. Alexandru Popescu
20 iulie 2007 Ziarul de DuminicăGEMENIIDesi ne-am ferit de asta, ambele au legatura cu lumea medicala. Asistente la serviciul de ambulanta. Cele mai infipte si mai gurese asistente. Verific din nou mail-ul. Radu F. Constantinescu
17 noiembrie 2009 Ziarul de DuminicăTOPGALERII/ Revolutie, renastere, recuperari, deshumariCei cinci f”ceau parte dintr-o misiune speciala, plecata din Poznan cu un transport de medicamente, materiale medicale si alimente pentru tara noastra. Daniel Nicolescu
29 ianuarie 2015 Ziarul de DuminicăMușcând din moarte ca din ciocolată (II)/ de Cela VarlamAici, li se dă ceva de mâncare pe gratis, o baracă în care să doarmă, se fac, din timp în timp, controale medicale. Sărăcia e mare, dar nu despre asta e vorba. Ziarul de Duminica
2 septembrie 2009 Ziarul de DuminicăAVANPREMIERA / Sus pe cerDar evadarea din propria sa viata si incercarea de a abandona intreaga incarcatura emotionala a evenimentelor neplacute jos, la sol, se dovedeste numai o solutie temporara si o ruta Chang-Rae Lee
28 octombrie 2010 Ziarul de DuminicăRadu Aldulescu: „Viața și scrisul meu au însemnat și înseamnă o continuă descoperire a lui Dumnezeu”/ de Florina Pîrjolasta mă abțin) au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a consolida statutul de literatură de mâna a doua spre a treia a literaturii române, deteriorînd totodată în cel mai înalt grad Adrian Voicu
8 septembrie 2011 Ziarul de DuminicăPersonalități străine în istoria României. Dicționar biografic (II)/de Ion StănelErau prevederi infime față de pericolul capturării țarului, ce ar fi putut schimba radical istoria. Ion Stănel
22 septembrie 2011 Ziarul de Duminică„George Enescu” – Jurnal de festival (III)/ de Grete Tartlernaturalețe nu deseori întâlnită, concertul Filarmonicii Naționale Maghiare cu Zoltán Kocsis a construit o apropiere între Bela Bartók (Suita de dansuri Sz. 77 , Concertul nr. 2 în Sol Grete Tartler
24 aprilie 2014 Ziarul de DuminicăAl patrulea zid/ de Sorj ChalandonAm căzut ca secerat, pe burtă, cu fruntea zdrobindu-se de sol, cu ceafa țintuită parcă de o palmă de foc. Ziarul de Duminica
16 iunie 2016 Ziarul de DuminicăUn artist plastic român a cucerit Peninsula Iberică/ de Ziarul de duminicăEvenimentul va propune o creație a celebrului compozitor francez al „Bolero-ului”: Ravel – „Concertul în sol major pentru pian și orchestră”. Ziarul de Duminica