17 decembrie 2015 Ziarul de DuminicăCasele Bucureștilor (XX). Anonimii/ de dr. Alexandru PopescuCasa Th. Dr. Alexandru Popescu
14 iulie 2006 Ziarul de DuminicăSarpele scurtNostru, pentru a o lasa ca beneficiu in folosul asezamintelor voastre religioase sau caritabile. Bernard du Boucheron
20 octombrie 2011 Ziarul de DuminicăOare chiar m-am întors de la Athos? (III)/ de Dan C. MihăilescuJOI 5 Mai La trei noaptea, Rosetti pleacă la utrenie. Noi - de la cinci, până la 6.30, la liturghie. Foarte bună mâncarea la Prodromu, altfel decât la greci. Mai omenoasă. Dan C. Mihailescu
21 august 2011 Business InternaţionalIncidente violente în Germania: confruntări între forțele de ordine și grupuri de protestatari la HamburgCel puțin 30 de persoane au fost arestate, iar doi polițiști au fost ușor răniți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unor confruntări între forțele de ordine și grupuri de Mediafax
24 noiembrie 2013 Business InternaţionalAcord intermediar istoric între marile puteri și Iran asupra programului nuclear al TeheranuluiMarile puteri și Iranul au pecetluit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Geneva, un prim acord istoric în vederea împiedicării extinderii programului nuclear iranian, însă Washingtonul Ziarul Financiar
22 martie 2013 Business InternaţionalMiliardarul care construiește o replică a Titanicului era să-și scufunde propriul iaht de luxUn iaht de lux aparținând lui Clive Palmer, miliardarul australian care construiește o replică identintică a vasului Titanic, a fost în pericol să se scufunde în noaptea de miercuri Radu Racu
8 mai 2014 Ziarul de DuminicăFelinarele–Nemuritoarele/ de Paul TumanianNoaptea mă cuprinde în brațele ei căldicele și umede În care oraș? pe care din străzi? Ziarul de Duminica
31 martie 2016 Ziarul de DuminicăAcum un veac (LIV). À prendre ou à laisser/ de Ion BuleiÎn noaptea de 8 spre 9 decembrie, un grup de maximaliști vor să-l aresteze pe Scerbacev. Ion Bulei
28 noiembrie 2013 PoliticăComisiile de buget au adoptat textul legii bugetului de statComisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au adoptat, miercuri noaptea, textul legii bugetului de stat pe anul 2014, respectiv cele 54 de articole, urmând ca senatorii și deputații Andi Manciu - Mediafax
5 decembrie 2009 ZF 24Cel putin 102 morti intr-un incendiu declansat de un joc de artificii din RusiaCel putin 102 persoane au murit in noaptea de vineri spre sambata intr-un restaurant din Perm, intr-un incendiu provocat de focuri de artificii, acesta fiind cel mai grav accident de Ziarul Financiar