Nicolau
40 articole · RSS
De ce nu mă pot enerva/ de Felix Nicolau
O altă mare prejudecată, un alt tip de ochelari de cal este idea că un artist n-ar putea crea decât într-una, hai două specii subsumate unui gen ori două genuri. Aș vrea să mă pot enerva din...
Gesturi care tot cresc/ de Felix Nicolau
Există o poveste taoistă în care un bătrân herghelegiu e chemat de stăpânul său și întrebat pe care dintre cei trei fii ai săi l-ar recomanda în locul lui, dată fiind vârsta lui înaintată. B...
No, ceva în sfârșit altfel/ de Felix Nicolau
Un scriitor ce deja poate câștiga orice grand șlem ficțional este Alexandru Potcoavă, timișoreanul care și-a ascuțit armele zicerii așa cum puțini au fost în stare să o facă. Dacă el este un...
Scurtcircuitarea literaturii basarabene/ de Felix Nicolau
Una dintre noile voci ale criticii literare din Basarabia îi aparține Ninei Corcinschi. Despre ea sunt sigur că vom mai auzi multe. Recentul ei volum, „Arcul voltaic. Textul ca lume (i)media...
Fantasticul renunță la regină și păstrează regele/ de Felix Nicolau
„Introducere în fantasticul de interpretare” (Editura Tracus Arte) este un titlu care înspăimântă. Sau cel puțin dă impresia de curs universitar arid. Dar așa cum Cosmin Perța se flexibilize...
Fetițe dulci ca la TV.../ de Felix Nicolau
Apărut în mod neașteptat în colecția de proză Ego de la Polirom, romanul Doinei Ruști, Mămica la două albăstrele, își anunță încă prin copertă intenția de a filma ridicolul de mare succes.
Grecia de dinaintea crizei/ de Felix Nicolau
Foarte mobil în inspirație se dovedește Peter Shrager, capabil să varieze programul poetic de la un volum la altul. Dimineața sărută piciorul Atenei (Editura Brumar), așa pretențios cum pare...
Nicolau:TVR vrea credit de 10-15 mil euro pentru a-i compensa pe cei 1000 de disponibilizați
Valentin Nicolau, membru al CA al TVR, a declarat, miercuri, la audierile din Comisiile de Cultură ale Parlamentului, că TVR încearcă să contracteze un credit comercial de 10-15 milioane de...
Confuzie la CNA dupa demisia lui Nicolau
Reprezentantul PSD in Consiliul National al Audioviziualului, Valentin Nicolau (foto), a demisionat ieri din CNA la doar o saptamana dupa ce a fost validat de Parlament, acuzand jocuri polit...